Go to section: History
13 february 2024, 16:30 History views 24834
Antioh Cantemir – domn cinstit și judecător drept
13 february 2024, 16:30 History views 24834

Antioh Cantemir – domn cinstit și judecător drept

Recent s-au împlinit 317 ani de la începutul celei de-a doua domnii în  Moldova a lui Antioh Cantemir (1670-1726), fiul domnitorului Constantin Cantemir și fratele marelui cărturar, Dimitrie Cantemir (1673-1723). Antioh, s-a impus prin activitatea sa politică şi diplomatică, la început ca reprezentant al tatălui său la curtea otomană, apoi în rang de domn al Ţării Moldovei în două rînduri (1695-1700; 1705-1707), fiind apreciat în cronicile vremii ca un bun diriguitor de ţară.   

Antioh Cantemir a jucat un anumit rol în viaţa şi activitatea lui Dimitrie Cantemir, sprijinindu-l în mai multe situaţii legate de afirmarea acestuia în plan cărturăresc, editîndu-i prima sa operă la 1698.

În anii primei domnii a fratelui său, Antioh Cantemir (1695-1700), Dimitrie îndeplineşte misiunea de capuchehaie, adică de reprezentant al domnului la Constantinopol, fapt care l-a plasat în cercurile politice şi diplomatice ale curţii otomane, iar această împrejurare i-a permis să fie informat din prima sursă despre tot ce se petrecea mai important în materie de relaţii internaţionale şi politică în imperiu și în ţările europene. Antioh Cantemir și-a ajutat fratele să se căsătorească cu Casandra, fiica domnului muntean Şerban Cantacuzino, iar mai tîrziu cei doi fraţi s-au sprijinit reciproc în mediul intrigilor ţesute împotriva lor la Constantinopol.

Cronicarul Ion Neculce ni-l descrie pe Antioh ca fiind un "om mare la trup, cinstit, chipeș, la minte așezat, judecător drept" și mai spune că nu era un om studios dar nici prost. Nu era lacom după avere, nu-i plăceau minciunile și nici vicleniile și era un bun vînător și ostaș.

Antioh, a lăsat mai mulţi urmaşi dintre care fiii (Constantin şi Dimitrie), nepoţii şi strănepoţii săi au făcut o remarcabilă carieră militară în armata rusă.

Antioh Cantemir nu trebuie confundat cu Antioh Dmitrievici Cantemir, fiul lui Dimitrie Cantemir!

Keywords:

istoria , domnitori , Moldova

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1455
Populația:
4497 locuitori

Budeşti este un sat şi comună din municipiul Chișinău. Din componenţa comunei fac parte localităţile Văduleni și Budeşti. Localitatea se află la distanța de 10 km de municipiul Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 4497 de oameni. Satul Budești a fost menționat documentar în anul 1455.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.