Coca Eugen

Eugen Coca – muzician, dirijor și compozitor.

S-a născut la 3 (15) aprilie în anul 1893, s. Cureșnița, judeţul Soroca. A învăţat să cînte la vioară de la tatăl său Costache Coca, care era lăutar.

În anii 1905-1908 este violonist în Orchestra Teatrului Dramatic și în Orchestra de Muzică Populară sub conducerea lui A. Poleacov (la numai 12 ani!), paralel ia lecţii de vioară.

Din anul 1912 pînă în 1913 este violonist în Orchestra Simfonică din or. Eupatoria, Ucraina, iar din 1913-1914 – în Orchestra Teatrului de Operă din or. Kostroma.

Pe parcursul anilor 1919-1925 – violonist în Orchestra simfonică „G. Enescu" de la Iași.

Îşi perfecţionează măiestria în anii 1924-1926, apoi în anul 1932 ̶ urmează Facultatea de Compoziție și vioară la Conservatorul de la Chișinău.

Pe parcursul a 6 ani (1934-1940) este violonist în Orchestra Radio București și predă disciplinele: armonie, teorie și compoziție la Școala de Muzică din or. Cetatea Albă. Din anul 1940 E. Coca este membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova.

E. Coca devine dirijor al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de la Chișinău și al Orchestrei Radio Chișinău în anul 1944.

În anul 1946 i se acordă titlul onorific de Artist Emerit din Republica Moldova.

Pe parcursul întregii sale activităţi de creaţie a compus o serie întreagă de lucrări muzicale: simfonice, instrumentale, de cameră, cîntece, a prelucrat melodii populare și a scris muzică pentru filme.

S-a stins din viața la 9 ianuarie 1954 la Chișinău.

Astăzi numele lui Eugen Coca este imortalizat în numele străzilor, atît la Chișinău cît și în alte orașe ale Moldovei.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Vinogradovca

Statut:
Sat
Prima atestare:
1964
Populația:
543 locuitori

Vinogradovca este un sat şi comună din raionul Taraclia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Vinogradovca, Ciumai și Mirnoe. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Taraclia și la 163 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 543 de oameni. Satul Vinogradovca a fost întemeiat în anul 1964.

Citeşte mai departe