04 april 2011, 11:25 views 13379
Back views 13380 Views
Mihai Eminescu   | Poezie

Mănuşa (după Fr. Schiller) (de Friedrich Schiller)

Lâng-a leilor grădină regele Francisc aşteaptă,

Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă.

Împrejur cei mari ai ţării şi ai sfatului s-adună.

Pe balconul nalt se-nşiră dame-n veselă cunună.

 

Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din ţâţâne

Şi un leu iese în faţă, cumpătat, cu pasuri line,

Mult se uită împrejuru-i, cască lung, şi a lui coamă

Scuturând-o, îşi întinde muşchii şi s-aşează jos.

 

Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă

Şi dintr-însa se repede

C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede

Muge tare,

Coada roată o-nvârteşte,

Scoate limba,

Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocoleşte,

Sforăie înverşunat,

Apoi mormăind se-ntinde

Lângă el.

Regele mai face-un semn,

Şi pe două porţi deschise

Se azvârl doi leoparzi,

Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se şi aruncă

Peste tigru.

Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare ­

Leul muge,

Se ridică în picioare,

Fiarele se-nfiorează,

Şi-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâşia-ntre ele,

Se aşează.

 

O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan

O mănuşă, drept la mijloc, între tigru şi-ntre leu;

Iară dama, Cunigunda, zise-atunci, bătându-şi Joc,

 

Cavalerului Delorges:

,,Dac-amorul ţi-e fierbinte cum te juri în orice oară,

Să te văz,

Mergi, mănuşa de-mi ridică!"

Cavaleru-aleargă, iute se coboară

În grozava prejmuire, calcă sigur, fără frică,

Din mijlocu-acelor monştri,

Cu-a lui degete-ndrăzneţe el mănuşa de-o ridică.

 

Cu mirare şi cu groază

Damele şi cavalerii l-au privit,

Însă foarte liniştit

El mănuşa o aduce înapoi.

De-a lui laudă răsună orice gură,

Cunigunda îl priveşte cu o gingaşă căldură,

Ce-i promite că norocu-i e aproape. ­

Dar mănuşa el în faţă i-o aruncă:

,,Doamna mea, o mulţămire ca aceasta n-o mai voi!"

Şi-o lăsă numaidecât.

(Schalk Bibliothek, Heft 5, Leipzig, 1881)

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1794
Populația:
1300 locuitori

Cobasna este un sat şi comună din din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cobasna și Suhaia Rîbnița. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Rîbnița și la 124 km de Chișinău. Populaţia satului Cobasna alcătuia 1300 de cetăţeni în anul 2011. Satul Cobasna a fost menționat documentar în anul 1794.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.