04 aprilie 2011, 11:25 views 13324
Înapoi views 13325 Vizualizări
Mihai Eminescu   | Poezie

Mănuşa (după Fr. Schiller) (de Friedrich Schiller)

Lâng-a leilor grădină regele Francisc aşteaptă,

Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă.

Împrejur cei mari ai ţării şi ai sfatului s-adună.

Pe balconul nalt se-nşiră dame-n veselă cunună.

 

Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din ţâţâne

Şi un leu iese în faţă, cumpătat, cu pasuri line,

Mult se uită împrejuru-i, cască lung, şi a lui coamă

Scuturând-o, îşi întinde muşchii şi s-aşează jos.

 

Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă

Şi dintr-însa se repede

C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede

Muge tare,

Coada roată o-nvârteşte,

Scoate limba,

Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocoleşte,

Sforăie înverşunat,

Apoi mormăind se-ntinde

Lângă el.

Regele mai face-un semn,

Şi pe două porţi deschise

Se azvârl doi leoparzi,

Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se şi aruncă

Peste tigru.

Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare ­

Leul muge,

Se ridică în picioare,

Fiarele se-nfiorează,

Şi-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâşia-ntre ele,

Se aşează.

 

O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan

O mănuşă, drept la mijloc, între tigru şi-ntre leu;

Iară dama, Cunigunda, zise-atunci, bătându-şi Joc,

 

Cavalerului Delorges:

,,Dac-amorul ţi-e fierbinte cum te juri în orice oară,

Să te văz,

Mergi, mănuşa de-mi ridică!"

Cavaleru-aleargă, iute se coboară

În grozava prejmuire, calcă sigur, fără frică,

Din mijlocu-acelor monştri,

Cu-a lui degete-ndrăzneţe el mănuşa de-o ridică.

 

Cu mirare şi cu groază

Damele şi cavalerii l-au privit,

Însă foarte liniştit

El mănuşa o aduce înapoi.

De-a lui laudă răsună orice gură,

Cunigunda îl priveşte cu o gingaşă căldură,

Ce-i promite că norocu-i e aproape. ­

Dar mănuşa el în faţă i-o aruncă:

,,Doamna mea, o mulţămire ca aceasta n-o mai voi!"

Şi-o lăsă numaidecât.

(Schalk Bibliothek, Heft 5, Leipzig, 1881)

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1893
Populația:
32 locuitori

Batîc este un sat din cadrul comunei Geamăna, raionul Anenii Noi. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Anenii Noi și la 33 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 32 de oameni. Satul Batîc a fost menționat documentar în anul 1893.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.