• 2011
  • page views Views

Nufărul alb

Festivalul „Nufărul alb”

Prima ediţie a Festivalului Folcloric „Nufărul alb” a avut loc în anul 1989 în oraşul Cahul. Conform tradiţiei festivalul are loc de două ori pe an. Preşedinte al festivalului este Dmitrii Retingher.

Programul festivalului include parada colectivelor naţionale, concerte ale ansamblurilor de muzică populară şi ale soliştilor, expoziţii şi iarmaroace ale meşterilor populari.

Printre participanţii primului Festival s-au numărat colective din diferite raioane ale Moldovei, ansambluri de cîntece şi dansuri populare, dar şi meşteri populari, care practică meşteşuguri tradiţionale pentru Moldova.

În anul 1993 festivalul „Nufărul alb” a fost primit în Federaţia internaţională a festivalurilor folclorice. Astfel la festival acum participă artişti din alte state: Albania, Rusia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Israel, Ucraina, România, Grecia, Turcia ş.a.

Festivalul e diferit în fiecare an, dar cel mai important lucru, care vorbeşte în favoarea organizării sale este ţelul cu care se organizează: popularizarea artei folclorice, realizărilor colectivelor şi a interpreţilor, care reprezintă arta populară a ţărilor sale.

Settlements of Moldova and Diaspora

Roşiţa

Statut:
Sat
Prima atestare:
1786
Populația:
144 locuitori

Roşiţa este un sat din cadrul comunei Albota de Sus, raionul Taraclia. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Taraclia și la 162 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 144 de oameni. Satul Roșița a fost menționat documentar în anul 1786.

Read more