• 2012
  • page views Vizualizări

Ghicitori

Ce e ghicitoarea? Orice copil îţi poate spune. Doar el a auzit atîtea ghicitori. Dar este aproape imposibil a explica ce este o ghicitoare, a reda prin cuvinte farmecul care ne cuprinde, să vezi, parcă era vorba de una şi cînd colo e cu totul altceva! Însă există chiar şi o ghicitoare a ghicitorii: “Lumea o face, lumea o desface”. Să păşim fără frică în lumea miraculoasă a ghicitorilor! Ghici ghicitoarea mea!

Casa mare-și duce-n spate,
Pe tălpici adevarate,
Iar pe unde trece lasă
Fir de-argint și de mătase.
(melcul)

Coada ei este stufoasă
Dar de găini nu se lasă.
(vulpea)

Vine moșul pe cărare,
Cu cojocul în spinare.
(ursul)

Din grădina lui Mihai,
De sub tufe de urzici
A ieșit un ghem de scai
Ca să caute furnici.
Ce să fie oare, ghici?
(ariciul)

Are-o coadă înfoiată,
Hoața este și șireată;
Dar e vai de coada ei,
Cînd dă peste Grivei.
(vulpea)

Corabie plutitoare
Pe nisipuri, călătoare!
(cămila)

Din flori plicuri de dulceață
Strînge de cu dimineață.
(albina)

Colorat e ca o floare,
Trupul fin și mic el are,
Zboară vara pe cîmpie,
Spuneți ce-ar putea să fie.
(fluturele)

Mică, dar voinică,
În spate ridică
Sacul cu povară,
Să-l ducă la moară.
(furnica)

Are gîtul foarte-nalt
Și picioarele cam lungi
Dacă vrei să-i dai o floare
E cam greu la ea s-ajungi.
(girafa)

Care-i dobitocul
Ce păzește focul
Și-și spală cojocul?
(pisica)

Cred că macu-i place tare
Zilnic cere-n gura mare
După atîta mac-mac-mac
Pleacă sa înoate-n lac.
(rața)

Zboară-n sus,
Zboară-n jos,
Neagră este
De la coadă pînă la cioc.
(rîndunica)

Curelușă verde
Prin iarbă se pierde.
(șopîrla)

Cine are barbă
Și totusi nu e bărbat?
(țapul)

Ronțăie nuci și alune
Sare grațioasă
Coada-i e stufoasă -
De-o ghicești, îndată spune!
(veverița)
 
Cine poate să-l ajungă
Pe acest alergător,
Care-și poartă puii-n pungă ?
Îl ghiciți foarte ușor!
(cangurul)
 
Uriaș cu nasul mare
Poartă oameni pe spinare!
(elefantul)
 
Animal cu trup tărcat
Și cu gît nemăsurat!
(girafa)
 
O șopîrlă de cinci coți,
Hai, ghiceste-o dacă poți
(crocodilul)
 
Are-un ac micuț și fin,
Zboară lin din floare-n floare,
Acul este cu venin
Iar polenu-i pe picioare.
(albina)
 
Parcă-i un curcan golaș
Și fricos și uriaș!
(struțul)
 
Are zeci de ace groase
Dar nu țese nici nu coase.
(ariciul)
 
Animal cu chip de om
Țopăie din pom în pom!
(maimuța)
 
Atunci cînd sînt în ogradă
Ga, ga, ga se iau la sfadă
Iar cînd sînt pe lîngă lac
Baie întruna fac.
(gîștele)

Jupîneasă durdulie
Cu rochiță cenușie
Lucrată din pene lucii,
Caută pe lac papucii.
(gîsca)

Vine fuga pe cărare
Culegînd la pietrișoare.
(găina)

Cine cîntă toată vara
Prin fînețe cu ghitara?
(greierele)

La deal repede și fără ocol,
Iar la vale rostogol.
(iepurele)

Urecheat cu haine sure
Stă pe cîmp și în pădure.
(iepurele)

Poate fi un soricel
Însă are aripioare
Zboară noaptea-n chip și fel
Purtînd numele de floare.
(liliacul)
 
Are dînsul și picioare
Dar e-obișnuit să zboare;
Țin, țin, țin și pișcătura...
Cine-i obrăznicătura?
(țînțarul)

Vara umblu după miere,
Iarna dorm să prind putere.
(ursul)

În cojoc întors pe dos
Mormăind morocănos,
Umbla pustnic prin pădure
După miere, după mure.
(ursul)
   
Nu-i pisică, nici motan
E vărgat și roșcovan!
(tigrul)
 
Nu e cal, dar are coamă
Și-i puternic fără seamă,
Îl ghicești ușor, cînd vrei,
Că e scris pe banii mei!
(leul)
 
La cap limbă cu miere,
La coadă limbă cu venin.
(albina)
 
Animal cu capu-n jos
Și este foarte țepos
De vrei să-l ridici de jos
(ariciul)
 
Este un prieten bun,
El mă duce unde-i spun
Cu căpăstru și cu șa
Iarna-mi plimbă sania.
(calul)
 
Roade oase,
Stă în cușcă,
Pe dușmanii săi îi mușcă.
(cîinele)
 
Am o casă văruită
Nicăieri nu-i găurită.
(oul)

Arunci sus, îi alb
Pică jos, îi galben.
(oul)
 
Am o păsărică-n sac,
Soție de pitpalac!
(prepelița)

Cocoloș pe sub măsuță
Își ia coada în lăbuță
Și isteț precum e el
Îl prinde pe șoricel.
(pisoiul)

Are blana mătăsoasă,
La căldură toarce-n casă;
La labuțe-are gheruțe -
Stau ascunse în pernuțe.
(pisica)

Am un frate
Țese-o pînză minunată
Fără ițe, fără spată.
(păianjenul)
 
Am aici în bătătură
O uzină cu untură,
Care umblă prin ogradă
C-un șurub în loc de coadă.
(porcul)
 
Iarna-și vîră nasu-n blană
Și din unghii își sug hrana
Iar vara, sus pe munți,
Zmeură culeg desculți.
(urșii)
 
Cumetrița cea șireată
Vine-adesea prin vecini
Și-amatoare se arată
De a "cumpăra" găini.
(vulpea)

Roșcovana cea isteață
Umblă pe la coștireață
(vulpea)

Cît e vara - cucurigu!
Cucurigu - cînd dă frigu!
Cine-i frate dumnealui?
Cum il cheamă?
Poți să-mi spui?
(cocoșul)
 
În aer ramurile-și are
Acest trofeu de vînătoare.
(cerbul)

Mîndru, înalt și frumos,
La ochi este luminos;
Urechi are, coarne n-are
Și te poartă în spinare.
(calul)

Către soare se avîntă
Dimineața-n zori și cîntă.
(ciocîrlia)
 
Voinicel cu cornișoare
Umblă cu casa-n spinare.
(melcul)

Tuș ghiduș, coadă roșcată
Peste cetini aruncată.
(veverița)
 
Barbă are,
Popă nu-i
Coarne are
Vacă nu-i
(capra)

Animalele din casă
Umblă pe sub masă
Cînd se întîlnesc
Rău se ciondănesc
(cîinele și pisica)

O sportivă cu renume
Umblă-n pomi după alune.
(veverita)
 
Am o pasăre rotată
Stă cu coada învolburată
Și te-aleargă în curtea toată.
(curcanul)

Cine umblă mult prin lume
Și tot se strigă pe nume?
(cucul)
 
Ea este bună la toate,
Ne dă carne, ne dă lapte,
Iar vițeii mititei
Se numesc copiii ei.
(vaca)

Are-o coada înfoiată,
Hoața este și șireată
Dar e vai de coada ei
Cînd dă peste ea grivei.
(vulpea)

Urechi are, dar n-aude,
E micuț și tot împunge.
(acul)

Nu-i băiat ca să nu-l știe.
Făurit e din hîrtie,
Vînt puternic vrea și sfoară
Și-atunci zbîrnîie și zboară.
(zmeul)
 
Tortul, untul, fripturica
Le-a vîrît în el mămica,
Pare un dulap vopsit,
Înăuntru-i ger cumplit.
(frigiderul)
 
Ce dihanie ciudată,
Cu gît lung și gura mare,
A-nghițit, așa, deodată,
Tot ce-i pulbere-n covoare
(aspiratorul)
 
Pe bătrani îi sprijinesc,
Pe călători întovărășesc,
Pe cei răi îi pedepsesc.
(bastonul)
 
Zi și noapte,
Stau de pază;
N-am picioare
Și tot umblu
(ceasul)
 
Chip de om, dar minte n-are
Nici nu cere de mîncare.
E îndrăgită de copii
Că le-aduce bucurii.
Oare ce e?
(păpușa)
 
Mic, mititel
Îngrădește frumușel.
(acul)
 
De ziua ta tu îl primești.
Oare ce o fi el?
(cadoul)
 
Mititelu-ntr-o ureche
Face nouă haina veche.
(acul)
 
Mama sau bunica-l face,
Îl frămîntă și îl coace.
Cu stafide, nuci sau mac.
Ați ghicit! E...
(cozonac)
 
Cine are o singură ureche
Dar nici cu aceea nu aude?
(acul)
 
Sînt rotundă sau pătrată
Ascut creionul îndată.
(ascuțitoarea)
 
Petale de flori micuțe,
Așezate-n cutiuțe,
Să putem picta cu ele
Oameni, case, floricele.
(acuarele)
 
Iarna fuge,
Vara zace.
(sania)

Localităţile Moldovei şi diasporei

Caraiman

Statut:
Sat
Prima atestare:
1925
Populația:
65 locuitori

Caraiman este un sat din cadrul comunei Frasin, raionul Donduşeni. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Dondușeni și la 215 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 65 de oameni. Satul Caraiman a fost înființat în anul 1925.

Citeşte mai departe