|
Unde putem găsi cele mai multe perspective pentru dezvoltarea orașului
Consilierii CMC au discutat strategia de dezvoltare a capitalei cu un grup de experți străini.
Elaborarea Strategiei de Dezvoltare a orașului Chișinău a fost subiectul unor dezbateri publice organizate astăzi la Primărie cu participarea edilulului capitalei, a viceprimarilor, consilierilor municipali, dar și a unui grup de experți veniți de la Moscova.
Participanții la discuții s-au referit la dezvoltarea durabilă a orașului sub aspect social, economic și al organizării spațiale, accentul fiind pus pe necesitatea sporirii gradului de confort pentru locuitorii orașului.
Consilierul municipal, președintele Comisiei pentru Construcții, Arhitectură și Relații Funciare, Vasile Chirtoca, a vorbit despre importanța dezvoltării zonei riverane a rîului Bîc, o problemă căreia nu i s-a acordat atenția cuvenită pînă acum, precizînd că tocmai aici pot fi găsite cele mai multe perspective de dezvoltare a orașului. Amenajarea acestei zone poate fi realizată după exemplul marilor metropole întretăiate de fluvii, cum ar fi Paris, Londra, Moscova, Berlin, astfel încît anume zona riverană să devină o carte de vizită a Chișinăului. Cu toate acestea, apa din rîul Bîc este în scădere pe an ce trece, de aceea cea mai importantă problemă la această etapă este realizarea unui complex de acțiuni de restabilire a fluxului de apă în rîulețele care se varsă în rîul Bîc pe teritoriul municipiului. Pentru aceasta este necesară analiza situației, precum și elaborarea unui proiect de restabilire a zonelor sanitare-protejate a acestor surse de apă, dar și a rîului Bîc. În acest sens, este necesar ca în strategia de dezvoltare a Capitalei să fie prevăzute anumite restricții de construcție în aceste zone.
Orice strategie de dezvoltare trebuie să aibă la bază conceptul de oraș confortabil, astfel ca în raza a 15 minute de mers pe jos, locuitorii capitalei să aibă acces la toate cele necesare (grădiniță, școală, farmacie, centru comercial, rețeaua de transport).
Totodată, consilierul municipal Vasile Chirtoca s-a referit la necesitatea dezvoltării turismului urban, prin popularizarea posibilităților turistice ale capitalei și o cunoaștere mai bună a istoriei orașului. Anume în acestă direcție trebuie instruiți ghizii turistici din Moldova, precum și de stabilit cerințele pentru informațiile pe care le oferă turiștilor despre țară și Capitala sa. El a menționat, de asemenea, că orașul subteran este una dintre atracțiile turistice care merită afi promovată activ.
„Cum ne putem dezvolta mai departe, dacă nu știm istoria propriului oraș? Nu cunoaștem de la ce a pornit totul. În istoria orașului nostru sînt multe soluții la problemele actuale, dar de asta nu se ține cont”, a opinat consilierul, care a vorbit despre Chișinău ca despre un oraș al posibilităților.
Potrivit unui studiu prezentat în cadrul discuțiilor de asăzi, principalele cauze ale migrației în rîndul locuitorilor capitalei sînt salariile mici, lipsa unui număr suficient de locuri de muncă decente, imaginea negativă a orașului, lipsa unui interes suficient din partea investitorilor. Pentru a opri exodul în masă al cetățenilor este nevoie de a face ca orașul să fie comod, de a-l dezvolta în așa fel încît oamenii să vrea să trăiască, au conchis participanții la discuții.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1906
- Populația:
- 136 locuitori
Decebal este un sat din cadrul comunei Tătărăuca Veche, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Soroca și la 182 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 136 de oameni. Satul Decebal a fost menționat documentar în anul 1906.
Comentarii
(0)