|
Zeci de mii de flori au fost sădite în mai multe zone ale Capitalei
Autorităţile municipale organizează şi în acest an acţiuni de înverzire a Capitalei. În Chișinău, au început deja să fie sădite flori în intersecţiile cu sens giratoriu, în parcuri şi pe alei. Peste 140.000 de plante decorative vor înfrumuseţa oraşul pînă la sfîrşitul toamnei.
Mii de flori de sezon au fost deja sădite în scuarul Catedralei, pe aleile de pe bulevardul Mircea cel Bătrîn şi strada Calea Ieşilor.
În faţa monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, florile au fost plantate în forma numărului 580. Anume atâţia ani se împlinesc, în 2016, de la fondarea municipiului Chişinău.
Petunii, crăițe, salvii şi begonii, în total, peste 20 de specii de flori decorative vor planta muncitorii de la "Spaţii Verzi":
"Ne orientăm şi noi ca să ne iasă o oarecare floare, o oarecare formă, cu faţa la soare, cu faţa la noi, ca lume care se apropie să se uite."
"Plantăm florile la distanţa de 15-20 de centimetri una de la alta, dar le combinăm şi după ce sorturi de flori avem."
Soiurile de plante au fost alese în funcţie de rezistenţa la temperaturile toride din timpul verii.
"Ar fi bine dacă am avea irigare prin picurare. Dacă am avea posibilitatea de a asigura cu porţiuni de asigurare cu apă a acestor porţiuni, atunci vom avea un aspect cu mult mai bun", a spus şeful adjunct al întreprinderei "Spaţii Verzi" Chişinău, Galina Leahu.
Oamenii spun că florile îi bine dispun:
"Uite, ce e frumos şi curat. Verdeaţa e sănătatea omului şi curăţenia oraşului."
"Noi suntem frumoase, viaţa e frumoasă, iar florile sunt şi mai frumoase. Ne bucură ochiul. Vedem poate viaţa în alte culori."
"Oricărui locuitor al Capitalei cred că îi este plăcut ochiului când trece pe alături. Cred că florile schimbă şi imaginea oraşului."
Pentru achiziţia şi lucrările de îngrijire a plantelor decorative, autorităţile Capitalei au alocat, în acest an, peste 2 milioane de lei.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1820
- Populația:
- 1985 locuitori
Negrea este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Negrea este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 24 km de orașul Hîncești și la 62 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1985 de oameni. Satul Negrea a fost menționat documentar în anul 1820.
Comentarii
(0)