Biserica „Acoperămîntul Maicii Domnului” din satul Scăieni a fost resfinţită
În ziua sărbătorii Preacuvioasa Parascheva, care anual este marcată la 27 octombrie, la biserica „Acoperămîntul Maicii Domnului” din satul Scăieni a fost oficiat serviciul divin, prilejuit de sărbătoarea nominalizată şi resfinţirea lăcaşului sfînt. La serviciul divin au fost prezenţi enoriaşi, precum şi ctitori de pretutindeni. E de menţionat, că la biserica „Acoperămîntul Maicii Domnului” timp de doi ani a fost efectuată reparația capitală în interior, la exterior şi pe teritoriul acesteia. Pentru aceasta au fost cheltuite mijloace financiare în valoare de cca 600 mii lei. Consiliul sătesc a contribuit cu o sumă de 72 mii lei.
În ziua sărbătorii Sfintei Parascheva enoriaşii vin la slijbă la lăcaşul sfînt pentru a se ruga de sănătate, a aprinde o lumînare în amintirea răposaţilor şi a cere de la Cuvioasa Parascheva împlinirea tuturor doleanţelor. Principalul este, însă, că locuitorii satului se bucură de lăcaşul sfînt deja renovat. Tînăra generaţie, de asemenea, se bucură de renovarea sfîntului locaş, unde deseori vine să stea de vorbă cu Dumnezeu, rugîndu-se de sănătate şi bucurii împlinite.
După slujbă lăcaşul sfînt a fost sfinţit de mai multe feţe bisericeşti. O înaltă distincţie din partea Mitropoliei Moldovei – ordinul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt – episcopul de Briceni şi Edineţ Nicodim l-a înmînat lui Anatolie Văscăuţan, primar de Scăieni, pentru susţinerea financiară la reparaţia capitală a bisericii.
Protoiereului mitrofor Radion, paroh al bisericii „Acoperămîntul Maicii Domnului”, i-au fost înmînate 2 Evaghelii. Una de către episcopul de Briceni şi Edineţ, transmisă din partea patriarhului întregii Rusii, Chiril, care a vizitat Moldova, iar cealălaltă — din partea familiei primarului de Scăieni, Anatolie Văscăuţan. Episcopul de Briceni şi Edineţ, Nicodim a mulţumit protoiereului mitrofor Radion, parohul bisericii nominalizate, pentru propovăduirea cuvîntului Domnului.
În final elevii gimnaziului au prezentat un concert după care enoriaşii au fost invitaţi la o masă de sărbătoare, bagoslovită de preacucernicul episcop de Briceni şi Edineţ, Nocodim.
Sursa: canalregional.md
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Cu o Luminată și Binecuvântată Sărbătoare a Paștelui, Ortodocșilor!
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1902
- Populația:
- 647 locuitori
Beriozchi este un sat din cadrul oraşului Anenii Noi, raionul Anenii Noi. Localitatea se află la distanța de 1 km de orașul Anenii Noi și la 35 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 647 locuitori. Satul Beriozchi a fost înființat în anul 1902.
Comentarii
(0)