11 august 2017, 10:30 Arhitectura 23933

Oraşele Moldovei în epoca modernă

Odată cu  includerea teritoriului dintre Prut şi Nistru în componenţa Imperiului Rus, s-a produs şi transformarea aspectului localităţilor urbane. Oraşele Chișinău, Soroca, Orhei, sînt extinse pe suprafeţe mari şi apar oraşe fondate pe locuri virane sau pe locul unor sate ca Cahul, Bender, apar localităţile noi  ale coloniştilor in sudul regiunii.

Planificarea noilor porţiuni urbane a vechilor oraşe şi a localităţilor nou fondate are loc cu utilizarea sistemului ortogonal cu cartiere rectangulare, specifice arhitecturii neoclasice ruseşti, cu străzi largi rectilinii, care se intersectau sub un unghi drept. Porţiunile virane ale oraşelor vechi sînt modificate prin comasarea insulelor urbane în cartiere poligonale, mărginite de străzi cu contur frînt, remarcate în Chișinău şi Bălţi.

A fost interzisă construcţia clădirilor fără proiecte şi a clădirilor din lemn, iar aspectul arhitectural al oraşelor era supravegheat de Comisia pentru construcţii, căreia îi aparţinea decizia de aprobare a proiectelor şi permisiunea începerii lucrărilor.

În scopul urgentării construcţiilor de case în porţiunile noi ale oraşelor, loturile de teren urban se ofereau gratis cu condiţia de a fi construite casele timp de un an, iar după 30 de ani întrau în proprietate privată. Clădirile cu o arhitectură nouă erau construite după proiecte model, răspîndite prin albume, în care planurile şi faţadele erau soluţionate în spiritul stilului neoclasic rus tardiv sau empir rus. Deşi stilul neoclasic nu era străin arhitecturii dintre Prut şi Nistru, în perioada modernă el se generalizează pentru toate tipurile de clădiri, fiind în corespundere cu orînduirea statală stabilită odată cu includerea regiunii în componenţa Imperiului Rus, cu etalarea aspiraţiilor europene. Aceste albume erau elaborate de arhitecţi din Sankt-Petersburg şi răspîndite în toate oraşele din Sud-vestul imperiului, astfel că oraşele din Basarabia au obţinut un aspect comun cu oraşele din alte teritorii anexate Rusiei.

Prin legislaţia rusă, s-a convenit ca lărgimea străzilor obişnuite să fie de 10 stînjeni (cca. 21,6 m), strada principală avînd o lăţime de 20 stînjeni (43,2 m). Clădirile, ridicate în 1-2 niveluri, erau aliniate liniilor roşii ale străzilor, întrerupte de porţi sau golul pasajelor de trecere în curte. Faţadele orientate spre stradă erau în spiritul arhitecturii clasiciste, cu compoziţii simetrice şi accentuarea axei de simetrie a faţadelor prin porticuri la rezalitele centrale, încununate cu frontoane; dotată cu decor din muluri: cornişe, ancadramente, cu pilaştri amplasaţi între ferestre, care sugerau susţinerea părţii superioare a pereţilor ca pe un antablament. Faţadele orientate spre curte păstrau aspectul caselor tradiţionale cu prispe şi stîlpi din lemn, care tot mai des erau înlocuite cu terase şi galerii cu coloane sau stîlpi din piatră.

Clădirile cu destinaţie publică erau proiectate individual de arhitecţi, numărul absolvenţilor Şcolilor de Ingineri civili sau de arhitectură din Imperiul Rus sau din străinătate, care au trecut cu traiul în Basarabia, fiind mereu în creştere. Treptat este abandonată practica de construire a clădirilor urbane după proiecte model, casele de locuit şi casele de raport obţinînd soluţii arhitecturale individualizate. Clădirile cresc în înălţime, apar case cu 3 etaje, clădiri monumentale care formează aspectul memorabil al localităţilor. Progresul tehnic este implementat şi în reşedinţele aristocratice din zona rurală, unde se construiesc clădiri cu arhitectura orientată spre realizările moderne din Rusia şi Europa occidentală.