De ce roşiile nu sînt gustoase?
Această întrebare legitimă a fost ridicată de milioane de oameni din întreaga lume, care au observat în ultimii ani, că roşiile nu mai au acelaşi gust cu care ne-am obişnuit din copilărie. Un nou studiu în această direcţie a descoperit că selecţia axată strict pe culoarea şi aspectul exterior al roşiilor a dus la pierderea genelor responsabile de conţinutul de zaharuri şi arome, relatează Science Magazine.
Tomatele provin din America de Sud, iar în prezent sînt cultivate pe aproape toate continentele. Peste 15 milioane tone de tomate sînt recoltate doar din Statele Unite în decursul unui singur an. Fermierii culeg tomatele înainte să prindă culoarea roşie. De fapt, timp de peste 70 ani, fermierii au selectat şi cules tomatele care aveau o culoare verde uniformă, înainte să se coacă.
Oamenii de ştiinţă au identificat gena responsabilă de colorit, denumită SIGLK2. Tomatele a căror genă SIGLK2 prezintă mutaţii nu doar că au mai puţine cloroplaste, dar au un conţinut mult redus de zaharuri.
Prin injectarea unei gene identice în tomate, cercetătorii au reuşit creşterea cu circa 40% a conţinutului de glucoză şi fructoză. Conţinutul de licopen, un antioxidant extrem de benefic pentru sănătatea organismului uman, a înregistrat de asemenea creşteri.
Cu toate acestea, o parte din oamenii de ştiinţă nu sînt convinşi că această intervenţie genetică va duce la îmbunătăţirea gustului roşiilor. Conţinutul crescut de zaharuri din plantă poate duce la schimbări în celelalte părţi ale plantei (spre exemplu, circa 80% din zaharurile tomatelor sînt de fapt produse în frunze pentru a fi transportate ulterior spre fructe).
O cauză importantă a lipsei de gust a roşiilor este recoltarea prea timpurie a tomatelor verzi, care afectează iremediabil calitatea lor.
Coacerea roşiilor după ce au fost culese de verzi nu este deloc un fenomen asemănător cu coacerea roşiilor lăsate să crească şi să se matureze pe plantă.
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1803
- Populația:
- 306 locuitori
Hagichioi este un sat din cadrul comunei Albota de Jos, raionul Taraclia. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Taraclia și la 152 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 306 oameni. Satul Hagichioi a fost menționat documentar în anul 1803.
Comentarii
(0)