|
Declarație: Unele școli nu sînt pregătite pentru iarnă
În societate există o mare speranță că, odată cu apariția noului guvern în Moldova, vor avea loc o serie de schimbări cardinale și calitative în beneficiul poporului nostru, iar aceste așteptări înseamnă o responsabilitate uriașă pe umerii tuturor membrilor Cabinetului de Miniștri care trebuie să muncească foarte mult, pentru că ei au obținut nu cea mai bună „moștenire" de la fostul guvern.
Acest lucru a fost declarat de ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, în cadrul emisiunii de autor a lui Victor Borșevici „Poziția", transmite Noi.md.
„Moștenirea pe care am primit-o nu este cea mai bună. În curînd va sosi iarna, iar noi avem mai multe școli care nu sînt pregătite pentru iarnă. Și acest lucru se datorează neglijenței fostei conduceri, precum și lipsei de responsabilitate a unor oficiali. Există probleme și în domeniul științei. Și în acest domeniu, dacă nu luăm unele măsuri cardinale acum, este posibil ca la începutul anului 2020 să rămînem practic fără institute de cercetare. Despre aceasta vorbim de doi ani. Dar nu s-a luat nicio măsură. Prin urmare, moștenirea nu este cea mai bună", a spus Corneliu Popovici.
„Așteptările sînt uriașe. Responsabilitatea guvernului este și mai mare. Și nu ne rămîne altceva de făcut decît să muncim. Percep funcția de ministru nu ca o funcție de onoare, ci ca o funcție care implică muncă 24 din 24 de ore și rezolvarea unor probleme concrete", a subliniat el.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1699
- Populația:
- 5465 locuitori
Lipcani este un oraş în raionul Briceni, Republica Moldova. Oraşul Lipcani este cea mai nordică localitate urbană din Moldova. Amplasat la frontiera de nord-vest a Moldovei cu România şi Ucraina, pe malul stîng al rîului Prut, oraşul Lipcani este situat la o distanţă de 252 km de Chișinău. Denumirea localităţii vine de la tătarii lipcani care au fost strămutaţi în 1699 din Cameniţa, populînd localitatea.
Comentarii
(0)