|
Foto: mold.su |
Cum se calculează corect prima de asigurare medicală
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în legătură cu multiplele întrebări parvenite din partea contribuabililor vizavi de aplicarea tarifelor pentru calcularea primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală a emis un comunicat prin care informează contribuabilii despre modul corect de calculare a primei de asigurare medicală.
Astfel, angajatorii (indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare), persoanele fizice, notarii publici, executorii judecătorești, mediatorii şi avocații, care îndreaptă spre achitare, începând cu 28 aprilie curent, persoanelor fizice sau în folosul acestora salariul și alte recompense, calculează primele de asigurare medicală aplicând tariful de 9% (câte 4,5% pentru fiecare categorie de plătitori), concomitent cu plata salariilor și altor recompense.
Baza juridică este Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2015, nr.74 din 12.04.2015 care a fost publicată pe data de 28 aprilie curent în Monitorul Oficial nr.102-104/76. În conformitate cu art.4 alin.(1) din Legea dată tariful pentru calcularea primelor menționate pe anul 2015 sunt stabilite pentru fiecare categorie de plătitori câte 4,5%.
Cu toate acestea, Legea în cauză nu prevede data intrării în vigoare a prevederilor acesteia. Astfel, potrivit prevederilor Legii privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale (nr.173 din 06.07.94) legile, promulgate de Președintele Republicii Moldova intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial sau la data indicată în text. Prin urmare, prevederile Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2015 intră în vigoare la data publicării acesteia, adică la 28 aprilie curent.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1811
- Populația:
- 12 327 locuitori
Congaz este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Congaz este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 23 km de municipiul Comrat și la 125 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia constituia 12 327 de oameni. Satul Congaz a fost menționat documentar în anul 1811.
Comentarii
(0)