Spania susţine anularea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova
Foto: moldpres.md |
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi o întrevedere cu Estanislao de Grandes Pascual, ambasador al Regatului Spaniei în R. Moldova, cu reşedinţa la Bucureşti, cu ocazia încheierii misiunii sale diplomatice în ţara noastră, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al Preşedinţiei.
Şeful statului i-a mulţumit ambasadorului Estanislao de Grandes Pascual pentru contribuţia sa la dezvoltarea relaţiilor bilaterale, exprimîndu-şi convingerea că apartenenţa popoarelor noastre la spaţiul latinităţii va facilita atît dezvoltarea dialogului politic, cît şi cooperarea economică şi culturală dintre ţările noastre.
La rîndul său, diplomatul a subliniat interesul pe care îl manifestă Spania faţă de Republica Moldova, prin prezenţa în ţara noastră a 33 de companii cu capital spaniol. „Compania Gas Union Fenosa, care activează în domeniul furnizării energiei electrice, reprezintă una dintre cele mai importante investiţii străine în economia Republicii Moldova”, a declarat Estanislao de Grandes Pascual, el precizînd că mai multe companii spaniole din domeniul construcţiilor şi-au exprimat intenţia de a investi în proiecte de modernizare a infrastructurii Republicii Moldova.
Ambasadorul Spaniei a reafirmat sprijinul ferm al autorităţilor de la Madrid pentru aspiraţiile europene ale Republicii Moldova. Estanislao de Grandes Pascual a salutat parafarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi si-a exprimat convingerea că semnarea documentului, în 2014, va constitui un pas important în procesul de integrare europeană a ţării noastre. „Spania susţine anularea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova”, a subliniat diplomatul.
În cadrul discuţiei, Preşedintele Nicolae Timofti a reconfirmat voinţa politică a autorităţilor de la Chişinău de a realiza programul de reforme, care vor permite Republicii Moldova ralierea la standardele şi valorile Uniunii Europene.
Ambasadorul Spaniei a anunţat despre inaugurarea în curînd la Chişinău a unei filiale a Institutului Cervantes, care are drept scop promovarea limbii şi culturii spaniole.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Pur și simplu privești această lume agitată din adâncul Liniștii... din Pacea interioară...
- Boala este o evadare din viața care nu este a ta
- Un uriaș meteorit luminos, observat pe cerul deasupra Portugaliei
- Enigma Mahabalipuramului (+Foto)
- Warangal — enigma vremurilor (+Foto)
- Celulele stem pot fi cultivate în mod natural - Prin post
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1459
- Populația:
- 2125 locuitori
Andruşul de Jos este un sat şi comună din raionul Cahul. Andruşul de Jos este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Cahul și la 170 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2125 de oameni. Satul Andruşul de Jos a fost menționat documentar în anul 1459.
Comentarii
(0)