Arată noutățile începînd cu...
Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul

eye 12476 Vizualizări

Două defileuri de pe malul lacului de acumulare Dubăsari (Foto)

Ce nu s-ar spune, Moldova este o ţară uimitoare, plină de surprize. Atunci cînd porneşti în călătorie pe drumurile republicii, poţi fi sigur, că vei descoperi neapărat ceva nou, neobişnuit, interesant, frumos, iar cel mai curios este că adesea acest lucru ţi se întîmplă pe neaşteptate şi că de cele mai dese ori descoperirile sînt plăcute. E suficient să ieşi de pe şoseaua principală şi să priveşti în jur.

Am dorit să vă prezentăm în această mică călătorie a noastră de-a lungul malului lacului de acumulare de la Dubăsari priveliştea de vară a acestor locuri, căci prima noastră publicaţie la aceeaşi temă a fost realizată iarna. Am descoperit pentru noi, sperăm să fiţi interesaţi şi dvs., încă cîte ceva demn de atenţie şi curios.

Prin urmare, ajungînd pînă la punctul final al excursiei noastre, adică pînă la satul Molovata Veche, am mers de-a lungul malului lacului de acumulare pînă la masivul de stînci, care se înalţă în partea sa de sud-est şi am descoperit două defileuri extraordinar de frumoase. Unul în apropierea imediată a satului Molovata Veche, iar altul mai departe, la aproximativ 1,5-2 km, lîngă satul Marcăuţi. Anume acest ultim lucru ne-a impresionat cel mai mult, dar să le luăm pe rînd.

În imediata apropiere de sat începe un şir de stînci, care înconjoară cea mai mare parte a lacului de acumulare în acest loc. Chiar după sat acest şir este întretăiat de un defileu nu foarte adînc, dar destul de lat. Acolo unde se sfîrşeşte defileul, adică în apropiere de malul lacului se află un izvor amenajat frumos - un loc de odihnă cu apă foarte bună. După el începe drumul spre stîncă, de-a lungul defileului, care ne aduce spre vîrful şirului de stînci, de unde se deschide o privelişte impresionantă spre

lacul de acumulare şi două sate - Molovata Veche de pe malul drept şi Molovata Nouă de pe malul stîng.

Dacă, însă, continuăm să mergem pe drum, chiar pe marginea unui cîmp de o frumuseţe rară cu floarea-soarelui, ajungem foarte curînd pe malurile abrupte ale celui de-al doilea defileu, de la marginea satului Mărcăuţi. Acest defileu este mai adînc, dar mai scurt decît primul şi este foarte pitoresc, în special, panta sa dreaptă, prin care pătrunde apa şi de aceea, pe alocuri au crescut pe ea iederă şi muşchi. Iar în partea sa de sus putem admira o cascadă cu două trepte.

Ieşirea din defileu se află chiar vizavi de satul Molovata, pe malul stîng al Nistrului şi de aici poate fi văzut întregul braţ drept al lacului de acumulare. Puteţi admira această privelişte în materialul video. Ridicîndu-ne în sus pe panta stîngă a defileului, care are lungimea de circa 350-400 m, ajungem la marginea satului Mărcăuţi.

Şi aici, descoperim din nou un izvor, la fel cu apă foarte gustoasă. Coborînd în jos de sus în defileu, pe partea sa lină, ajungem pînă la cascadă, iar de aici se deschide cea mai impresionantă vedere spre lacul de acumulare şi malul său stîng, satul Molovata Nouă. Este o privelişte de neuitat şi sperăm că fotografiile noastre şi cel de-al doilea material video să vă ofere o imagine clară despre aceste locuri pitoreşti.
 
Două defileuri de pe malul lacului de acumulare Dubăsari - album foto

Cuvinte cheie:

natura , defileu , lacuri

Localităţile Moldovei şi diasporei

Brătuşenii Noi

Statut:
Sat
Prima atestare:
1904
Populația:
609 locuitori

Brătuşenii Noi este un sat din cadrul comunei Brătuşeni, raionul Edineţ. Satul Brătuşenii Noi este situat la o distanță de 10 km de staţia de cale ferată Brătuşeni, la 16 km de Edineţ şi la 196 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 609 oameni. Localitatea a fost pentru prima dată menționată documentar în anul 1904.

Citeşte mai departe