|
Ion Zderciuc şi-a lansat propria expoziţie (Video)
Eveniment cu o semnificaţie profundă pentru Ion Zderciuc. Marţi, 6 februarie, talentatul şi modestul artist plastic a reuşit să-şi lanseze propria expoziţie, care întruneşte peste 50 de lucrări realizate de autor în perioada anilor 1974-2017.
Rude, prieteni, colegi, dar şi simpli vizitatori au venit la Muzeul Naţional de Arte al Moldovei pentru a-i admira munca şi dăruirea cu care a creat fiecare lucrare.
Modest din fire, Ion Zderciuc s-a bucurat să vadă sala plină de oameni însetaţi de cultură şi spune că în fiecare lucrare expusă a depus multă muncă şi dăruire de sine.
„Mă bucur că multă lume a venit și sînt apreciat. Vreau să mă mai prezint și eu în fața spectatorului, în fața iubitorului de frumos. Am mai făcut niște portrete noi, în rest sînt portrete realizate pe parcursul ultimilor 30 de ani. În această expoziție îmi prezint 57 de lucrări. La crearea fiecărei lucrări am depus muncă și suflet și toate mi-s dragi", a spus artistul plastic.
De cealaltă parte, directorul general al Muzeului Național de Arte, Tudor Zbîrnea, spune că este onorat să găzduiască o astfel de expoziţie, confirmînd faptul că Ion Zderciuc este unul dintre cei mai admiraţi sculptori din ţara noastră.
„La ora actuală, Ion Zderciuc este cel mai bun sculptor portretist din Moldova. Expoziţia cuprinde lucrări trăite profund și Zderciuc este dovada unui mare artist. Un artist care-și trăiește profund sentimentul artistic și cercetează mereu, cum este Zderciuc, nu are cum să nu apropie și să nu intereseze iubitorul de artă. Este un om săritor la nevoie și această expoziție, pe care a pregătit-o într-o singură zi, ne vorbește despre capacitatea de muncă a acestui excepțional sculptor", a menţionat Tudor Zbîrnea.
Prietenii, rudele şi colegii de breaslă au strîns doar cuvinte de laudă despre munca depusă de artist şi spun că sînt mîndri să-l cunoască pe marele Ion Zderciuc.
„Este o expoziție extraordinară, iar Zderciuc stă în fruntea breslei. El abordează teme care îi vizează pe toți moldovenii", ne-a mărturisit artistul plastic Alexei Colîbneac.
Expoziţia găzduită de Muzeul Naţional de Arte al Moldovei va fi deschisă pentru public pînă la 25 februarie.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Pur și simplu privești această lume agitată din adâncul Liniștii... din Pacea interioară...
- Boala este o evadare din viața care nu este a ta
- Un uriaș meteorit luminos, observat pe cerul deasupra Portugaliei
- Enigma Mahabalipuramului (+Foto)
- Warangal — enigma vremurilor (+Foto)
- Celulele stem pot fi cultivate în mod natural - Prin post
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1698
- Populația:
- 1902 locuitori
Zăicana este un sat şi comună din raionul Criuleni. Zăicana este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la o distanță de 25 km de orașul Criuleni și la 24 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1902 oameni. Satul Zăicana a fost atestat documentar în anul 1698.
Comentarii
(0)