Moldova și Ungaria în epoca lui Ștefan cel Mare
Biruinţa strălucită a oastei moldovene condusă de Ştefan cel Mare în lupta de la Baia (1467) a fost primul act de confirmare, în aria europeană, a autorităţii lui Ştefan şi a ţării sale Moldova.
În deceniile următoare relaţiile moldo-ungare, între Ştefan al III-lea al Moldovei şi Matei Corvin al Ungariei, se vor călăuzi de alte interese, desfăşurîndu-se pe alt făgaş. Dorind să aibă prietenie şi înţelegere cu vecinii, Ştefan a propus să încheie pace stabilă (prin intermediul regelui polon) cu Matei Corvin, căruia suveranul moldovean îi cerea despăgubiri pentru daunele aduse ţării sale în 1467. Dar nu s-au putut înţelege.
În timp ambele ţări au făcut paşi semnificativi spre îmbunătăţirea relaţiilor moldo-ungare. Printr-o diplomă din 20.01.1473 regele ungar, dă asigurări negustorilor moldoveni pentru afacerile lor de comerţ în oraşele Bistriţa, Braşov, Cluj şi Sibiu din Transilvania. La rîndul său, Ştefan cel Mare semnase (3.01.1472) un privilejiu comercial acordat braşovenilor.
Prin salvconductul (document de liberă trecere) din 10 iulie 1475 dat de Ştefan, toţi negustorii din Ungaria erau „Slobozi să vină în bună voie şi fără zăbavă cu toată marfa lor şi să vîndă şi să cumpere slobod şi în bună voie şi fără piedici şi fără pagubă, fie pe vreme de pace, fie pe vreme de răzmeriţă”.
Politica externă a lui Ştefan al III-lea era dictată de situaţia geografică, de conjunctura geopolitică, de posibilităţile reale ale ţării. Domnind într-o ţară ce avea la vest, nord-vest şi nord-est vecini puternici, care nu-şi ascundeau poftele teritoriale, ameninţată şi atacată din sud-vest de turci şi valahi, Ştefan cel Mare trebuia să manevreze diplomatic cu mare atenţie şi iscusinţă.
Că Ştefan se folosea cu iscusinţă de veleităţile vecinilor săi, ne-o demonstrează actul din vara anului 1489, prin care Matei Corvin da în posesiunea Moldovei cetatea Ciceu şi Cetatea de Baltă din Transilvania cu domeniile lor. Cetăţile în care Ştefan a numit pîrcălabii săi erau cedate domnului Moldovei drept compensaţie pentru pierderea Chiliei şi a Cetăţii Albe, ocupate de turci şi valahi în 1484.
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
- Cu o Luminată și Binecuvântată Sărbătoare a Paștelui, Ortodocșilor!
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1770
- Populația:
- 897 locuitori
Iepureni este un sat din cadrul comunei Cania, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Cantemir și la 121 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 897 de oameni. Satul Iepureni a fost menționat documentar în anul 1770.
Comentarii
(1)