21 january 2011, 12:38 views 34805
Materiale din compartiment: Photo gallery |

Arhitectura peisagistică

Parcul din s. Țaul 

Arhitectura peisagistică este arta grădinilor, ordonarea artistică a mediului natural, prin legi universale ale compoziţiei arhitecturale: crearea spaţiilor, evidenţierea centrului, organizarea şi distribuirea accentelor. Cele mai timpurii informaţii cu privire la arhitectura peisajului din Moldova istorică sînt din perioada evului mediu, cînd se atestă pe lîngă reşedinţele domneşti şi  conacele boiereşti grădini cu amenajări din havuzuri, fîntîni, alei, boschete. Informații de acest gen s-au pastrat despre curtea domnitorului Vasile Lupu(1634-1653). Grădinile peisagistice erau amenajate şi pe teritoriul mănăstirilor. Astfel, la mănăstirea Hîrjauca era o grădină amenajată pe terase, unde plantaţiile erau îngrijite cu apa adusă prin conducte.

Grădina publică, orașul Edineț

În Republica Moldova sînt cunoscute grădinile peisagistice pe lîngă conacele boiereşti, în număr de peste 50 de monumente istorice. Au fost plantate grădini peisagistice de tip francez şi grădini de tip englez, deosebirea dintre care rezidă în înţelegerea armoniei cadrului natural. Grădina de tip francez optează pentru supunerea cadrului natural unei modelări geometrice, crearea de partere cu compoziţii ornamentale, unde domină simetria, echilibrul formelor, raportul precis al proporţiilor dintre forme şi armonia compoziţiilor din combinarea culorilor arborilor. Grădina de tip englez propune păstrarea caracterului firesc al mediului natural, amplificînd pitorescul prin compoziţii asimetrice, în care sînt decesive forma arborilor, coloritul frunzetului, compoziţia de ansamblu.

Cel mai renumit parc peisagistic din Moldova se află în satul Ţaul, raionul Donduşeni, care conţine ambele tipuri de parc: pe terasa superioară a fost plantat un parc de tip francez, cu aleea accesului trasată simetric în raport cu clădirea principală, lărgită lateral de deschideri prin culise, după care sînt ascunse dependinţele. Parcul englez din componenţa reşedinţei de la Ţaul se desfăşoară pe o cădere lină de teren, cu arbori solitari.

Bălţi Grădina publică

Arta peisajului cere cunoaşterea particularităţilor biologice ale arborilor şi arboretului, atracţia sau respingerea reciprocă a arborilor şi plantaţiilor decorative, fiind practicată de arhitecţi peisagişti. La crearea parcului Ţaul şi Rediu-Mare a lucrat renumitul arhitect V. Vladislavski-Padalko.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1583
Populația:
167 locuitori

Unteni este un sat din cadrul comunei Horeşti, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Fălești și la 149 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 167 de oameni. Satul Unteni a fost menționat documentar în anul 1583.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.