Filtru pe categorii
  • 2011
  • page views Vizualizări

Istoria teatrului

Clasici

Încă din vremuri străvechi, locuitorii plaiului nostru au simţit necesitatea jocului teatral practicînd obiceiuri şi rituri în formele colective de manifestare ale cărora desluşim elemente cu caracter spectacular. Aceste manifestări cuprinse în tradiţia folclorică, unele dintre care au ajuns pînă în zilele noastre, erau menite să aducă fertilitate pămîntului – paparudele, caloianul, drăgaica , să consemneze momente calendaristice importante – brezaia, cucii, căluşarii. Ele se desfăşurau în mijlocul naturii, în sate ori în casele oamenilor şi erau practicate potrivit tradiţiei de către bărbaţi, femei şi copii, adesea mascați. 

Acestor practici străvechi li s-au suprapus în antichitate manifestările cu caracter spectacular ale grecilor din coloniile de pe ţărmul Mării Negre, precum şi cele aduse de coloniştii romani în Dacia. În secolele II – VII ele au căpătat trăsăturile specifice ale unei noi spiritualităţi, fiind îmbogăţite apoi cu adaosuri laice şi religioase medievale, pentru a fi sintetizate treptat în producţii folclorice cu caracter teatral, care aveau să devină în secolele XVIII – XIX elemente formative ale fenomenului teatral naţional cult.

Istoria teatrului în secolul XIX

Originile artei teatrale a poporului moldovenesc sunt legate de străvechile jocuri şi datini, care includeau şi elemente de acţiune dramatică. Trupe de măscărici, soitari, pehlivani şi saltimbanci dădeau reprezentaţii pe la curţile domnilor Moldovei şi a marilor boieri. În secolul XIX capătă o mare răspîndire drama haiducească, reprezentaţiile păpuşarilor.

În a doua jumătate a secoului XVIII – începutul secoului XIX creşte interesul pentru cultura clasică şi cea europeană contemporană. Au fost traduse operele lui Sofocle, Euripide, Metastazio, Voltaire, Moliere. La începutul secolului XIX apar primele lucrări dramatice originale semnate de C. Conachi – „Judecata femeilor”, „Amorul şi toate harurile”, „Comedia banului Constantin Conta”. În aceeaşi perioadă apare şi comedia unui autor necunoscut intitulată „Serdarul din Orhei”, descoperită și publicată de Vasile Alecsandri , care presupunea că datează din 1811 , reprezentînd, după părerea poetului, o încercare de satirizare a parvenitismului. Primele reprezentaţii ale actorilor profesionişti sunt date abia în perioada războaielor ruso-turce din a doua jumătate a secolului XVIII – începutul secolului XIX. În 1790, pe lîngă cartierul general al lui G. Potiomkin (Iaşi, Bender) funcţiona un teatru, frecventat şi de localnici. În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812 în Moldova s-a aflat în turneu trupa de actori dramatici sub conducerea lui Gaetano Magi şi Stanislav Kwasnesvski. Aceste spectacole cultivau gustul pentru teatru a spectatorilor locali.

La spectacolele locale de amatori montate la începutul secolului XIX luau parte şi elevii de la puţinele şcoli de pe vremea aceea, copii de boieri şi de funcţionari. Spectacolele se dădeau în limbile greacă şi franceză. Iniţiativa întemeierii unui teatru naţional moldovenesc aparţinea cunoscutului cărturar, om de ştiinţă, scriitor şi pictor Gh.Asachi. În 1816 el a tradus, a prelucrat şi a montat cu ajutorul unor artişti amatori pe o scenă improvizată în casa unuia din boierii locali pastorala lui S.Gessner şi G.Florian „Mirtil şi Cloe”. Acest spectacol s-a bucurat de o înaltă apreciere.

Continuare

La 10 aprilie 1834, la Iaşi, sub conducerea lui Gh.Asachi a fost organizată o reprezentaţie festivă în baza lucrării sale „Cantata pastorală sau serbarea păstorilor moldoveni” – o poveste alegorică despre lupta moldovenilor pentru libertate şi independenţă. Muzica pentru spectacol a fost scrisă de Elena Asachi, soţia scriitorului. Mai tîrziu au fost montate piesele lui Gh.Asachi „Dragoș” (1834), „Piatra teiului” (1835) ş.a. În noiembrie 1836 Gh.Asachi, Şt.Catargi şi V.Alecsandri-tatăl înfiinţează la Iaşi Conservatorul filarmonic dramatic, întreţinut prin donaţiile amatorilor de teatru, la care 28 de băieţi şi fete învăţau arta cîntului şi declamaţiei în limba maternă. În februarie 1837 elevii conservatorului pun în scenă piesele lui A.Cotebu „Laperuz” şi „Văduva şireată”, traduse de Gh.Asachi. După ele urmează spectacolele după piesele „Slugă la doi stăpîni” de C.Goldoni, „Alzira” de Voltaire, „Petru Rareş” de Gh.Asachi, operele „Dragoş Vodă” după nuvela cu acelaşi titlu de Gh.Asachi, „Norma” de V.Bellini ş.a. din cauza unor dificultăţi financiare şi a refuzului de a acorda subsidiile de stat, făgăduite anterior, în septembrie 1838 conservatorul îşi încetează activitatea. Însă în 1839 din foştii elevi ai conservatorului şi alţi actori amatori, sub conducerea lui C.Caragiale, se înfiinţează „Societatea diletanţilor”, care devine mai tîrziu nucleul unui teatru permanent.

Un rol hotărîtor în crearea teatrului profesionist în Moldova l-au avut Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi şi Mihai Kogălniceanu. În 1840, devenind directori ai teatrului din Iaşi, în cadrul căruia funcţiona o trupă franceză şi una moldovenească, ei au animat şi organizat mişcarea pentru crearea unui repertoriu naţional original şi pentru perfecţionarea artistică a colectivului. Acest teatru profesionist a fost inaugurat la 19 noiembrie 1840 cu spectacolul „Farmazonul din Hîrlău” de V.Alecsandri.

Perioada de înflorire a dramaturgiei originale este în legătură cu momentul revoluţionar de la 1848, sub forma comediei satirice , cînd o serie de dramaturgi critică, cu mijloacele comicului moravurile societăţii vremii: parvenitismul, căsătoria din interes, moda imitării unor obiceiuri din lumea occidentală, etc. Printre aceşti dramaturgi trebuie amintiţi Alecu Russo (1817-1859), autorul pieselor „Jignicerul Vadră” şi „Băcălia ambiţioasă” (ambele în 1846), marele prozator Costache Negruzzi (1808-1868) , autorul „Cîrlanilor” (1849) şi al „Muzei de la Burdujăni” (1851).

La teatrul din Iași au fost puse în scenă piesele „Iorgu de la Sadagura” şi „Iaşii în carnaval” de V.Alecsandri; „Orbul fericit”, „Doi ţărani şi cinci cîrlani” şi „Muza de la Burdujeni” de C.Negruzzi; „Burghezul gentilom” şi „Avarul” de J.B.Moliere; „Băcălia ambiţioasă” şi „Jignicerul Vadră” de A.Russo. Pentru prezentarea acestei piese A.Russo şi un grup de actori-interpreţi au fost expulzaţi din Iaşi.

Principala contribuţie la dezvoltarea dramaturgiei originale o aduce Vasile Alecsandri (1821-1890), personalitate complexă şi reprezentativă a culturii moldovenești: poet, prozator, memorialist şi dramaturg, animator de viaţă literară şi teatrală, care a scris peste 50 de piese de diferite genuri – de la comedii, vodeviluri şi feerii naţionale pînă la drame sociale şi istorice.

O contribuţie importantă la dezvoltarea dramaturgiei şi teatrologiei a adus și B.P.Haşdeu (1838-1907). După ce contribuise prin numeroase articole la îndrumarea teatrului , pledînd pentru un repertoriu original , pentru sinceritate şi firesc în interpretarea scenică, el elaborează drama „Domniţa Ruxandra” şi tragedia „Răposatul postelnic”. Le urmează în 1867 poemul dramatic „Răzvan şi Vidra”, rod al maturizării artistice , al acumulărilor importante la care ajunseseră cercetările sale istorice.

Un remarcabil actor realist al scenei moldoveneşti a fost M.Millo, care s-a manifestat şi ca regizor şi dramaturg („Poetul romantic”, „Postelnicul Sandu Curcă”, 1835, „Baba Hîrca”, 1848, ş.a.). un rol de seamă în dezvoltarea teatrului moldovenesc l-au jucat, de asemenea, actorii şi regizorii N.Luchian, T.Teodorini, F.Tardini, G.Negri, M.Galino, P.Alexandrescu.

După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812 dezvoltarea artei teatrale cunoaşte noi influenţe. Primele spectacole ale artiştilor profesionişti au loc la Chișinău în 1820, atunci cînd soseşte aici trupa antreprenorului polonez I.Genzel. Trupa dădea spectacole într-o casă special amenajată care aparţinea moşierului T.Crupenski. La reprezentaţiile acestui teatru venea deseori A.Puşkin, care se afla pe atunci la Chișinău. În a doua jumătate a deceniului patru a secolului XIX la Chișinău se aflau în turnee trupele lui Erohin şi Babanin, formate din actori din Harkov. Un rol însemnat în viaţa teatrală a regiunii l-a avut teatrul lui P.Gagarin, care fusese înfiinţat la Odessa în 1845. Acest teatru, remarcabil în acea perioadă în sudul Imperiului Rus, împreună cu şcoala dramatică care funcţiona pe lîngă dînsul, s-a mutat în aprilie 1846 la Chișinău, unde a lucrat cu mici întreruperi pînă în 1849. Printre cei mai cunoscuţi artişti ai trupei se numărau C.Poltavţev, N.Ivanova, M.Maximov, P.Miculski, A.Alexeev. Din 1849 pînă în 1861 la Chișinău s-au succedat trei întreprinderi teatrale – ale lui A.Socolov, F.Burmiţki şi I.Sobolev, un timp în oraş funcţionau concomitent două teatre.

La Chișinău spectacolele erau ţinute în limba rusă, în această perioadă remarcîndu-se şi influenţa teatrului rus asupra literaţilor basarabeni, în special asupra lui Constantin Stamati-Ciurea, ale cărui vodeviluri se jucau pe scena locală la mijlocul secolului XIX.

La Chișinău şi în alte oraşe din Basarabia veneau în turneu şi trupe de teatru din Iaşi. Aici a jucat un grup de actori sub conducerea lui M.Millo, iar în deceniul şapte – trupele lui T.Teodorini şi N.Luchian. Artiştii amatori locali puneau în scenă piese de V.Alecsandri şi spectacole cu piese traduse din franceză şi din alte limbi.

În deceniile opt-nouă ale secolului XIX la intensificarea vieţii teatrale a contribuit activitatea antreprenorilor N.Novikov-Ivanov şi C.Lelev-Vucetici. La începutul secolului XX în teatrele din Basarabia se perfecţionează metodele de montare, se acordă mai multă atenţie regiei şi scenografiei.

La sfîrşitul secolului XIX- începutul secolului XX în Basarabia sosesc în turneu teatre ucrainene care dau spectacole la Bender, Tiraspol, Soroca. O largă răspîndire capătă în Basarabia şi arta dramatică de amatori. La activitatea teatrului dramatic de amatori din Bender în deceniul opt luau parte M.Zankoveţkaia, N.Sadovskii care au devenit mai tîrziu actori vestiţi ai teatrului ucrainean. În 1884 la Chișinău se organizează Societatea amatorilor de artă dramatică. La începutul secolului XX sunt puse în scenă tot mai multe piese în limba moldovenească. Se dădeau spectacole la Chișinău, Bălţi, Soroca, în satele Ialoveni, Băcioi ş.a. În repertoriul cercurilor dramatice ocupa un loc de frunte dramaturgia lui V.Alecsandri („Florin şi Florica”, „Cinel-cinel”, „Herşcu-boccegiul” ş.a.). 

Localităţile Moldovei şi diasporei

Crasnîi Vinogradari

Statut:
Sat
Prima atestare:
1927
Populația:
618 locuitori

Crasnîi Vinogradari este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Afanasievca, Calinovca, Crasnîi Vinogradari, Lunga Nouă și Alexandrovca Nouă. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Dubăsari și la 54 km de Chișinău. Populaţia satului Crasnîi Vinogradari alcătuia 618 oameni în anul 2011. Satul Crasnîi Vinogradari a fost întemeiat în anul 1927.

Citeşte mai departe