Costumul popular femeiesc
Filtru pe categorii
  • 2011
  • page views Vizualizări

Costumul popular femeiesc

Costum femeiesc P. Secrieru Costumul popular moldovenesc destinat pentru femei include în structura sa aşa componente ca: învelitoarea de cap, de corp, încălţămintea, bijuterii şi accesorii, care reieşind din diferite situaţii concrete sau condiţii de funcţionare, importanţa zilei şi sărbătorii, la rîndul său se modifică, se schimbă. Toate acestea mai ţin şi de vîrsta şi statutul social al femeii, caracterul sezonier şi felul ocupaţiei, simbolistică şi preferinţe, zonă de circulaţie şi etc.

Ca rezultat al acestor ajustări la situaţii concrete îmbrăcămintea tradiţională a ajuns la un şir de variante, care diferă după material, croială, ornamentică, culoare. Femeile căsătorite şi cele în vîrstă respectă anumite principii în realizarea costumului, preferînd culori mai reţinute, modele de croi mai arhaice şi modeste, utilizînd anumite detalii de protejare a costumului, folosind un material ţesut mai simplu. Fetele tinere purtau costume naţionale de culori mai deschise şi aprinse, nu purtau pe cap unele detalii ca prosopul – ştergarul de îmbrobodit sau şorţul de protecţie pînă nu obţineau statutul social de tînără nevastă – femeie căsătorită.

Totodată e necesar să afirmăm că unele aspecte ale creaţiei populare materiale şi spirituale, inclusiv și în domeniul costumului, poartă amprenta structurii demografice a zonei etnografice concrete. Aceste mici deosebiri se referă la croială, ornamentică, culoarea unor detalii din structura costumului.

În nordul Moldovei alături de moldoveni locuiesc în unele sate şi ucraineni, în centru avem o zonă etnică compactă a populaţiei băştinaşe, iar la sud de rînd cu băștinașii locuiesc şi găgăuzi, bulgari, ucraineni şi etc.

Prin urmare, în mod firesc, au loc unele influenţe reciproce asupra tradiţiilor vestimentare.

Cămașa. Costumul femeiesc tradiţional este cel mai decorativ. Una din piesele funcţional-decorative este cămaşa din pînză albă. Cea mai timpurie formă de cămaşă a fost cămaşa de „tip tunică” croită „de-a’ntregul”, făcîndu-se numai o tăietură unghiulară, pătrată sau rotundă la gît. Cămaşa avea mîneci lungi, se înfrumuseţa la gît, jos la mîneci cu desen geometric simplu sau vegetal stilizat. Partea de sus a cămaşei – „piepţii” se făceau dintr-o ţesătură mai bună şi mai subţire, iar partea de jos - „poalele” – dintr-o pînză de cînepă sau in.

O altă grupă a cămaşelor femeieşti, răspîndită pe întreg teritoriul Moldovei este cămaşa încreţită la gît cu mînecile croite „de-a’ntregul”. Ea se numeşte „ie naţională” sau „cămaşă moldovenească” şi este cea mai decorativă piesă vestimentară a femeilor de orice vîrstă, fiind înfrumuseţată prin diferite tehnici ale broderiei.

Croiala cămaşei constă din dreptunghiuri (pieptul, spatele, mînecile).

Decorul, „iei naţionale” cuprinde: „dinainţii” sau „pieptul” cămaşei şi mînecile. Se întîlnesc trei variante de bază în compoziţia decorului pe mîneci: ie cu mîneci cu dungi verticale brodate „rîuri drepte”, ie cu mîneci cu „rîuri oblice pe diagonală” căreia i se spune „ie cu mîneca costişetă”, şi „ie cu mîneca cu stele”. La gît aceste ii brodate se încreţesc, formînd gulerul rotund, ce se leagă cu un șiret colorat din fire răsucite. Frumos decorate sînt dinainţii şi mînecile, care parţial repetă aceleaşi motive. Decorul mînecii este compus din trei componente de bază: „altiţa”, care acoperă umerii, apoi „încreţul” care este o fîşie brodată de o singură culoare deschisă (galben, alb, gri, bej...) şi cu motive geometrice, apoi fîşiile brodate pe verticală, pe diagonală, sau cu motive dispersate sau în formă de „pomul vieţii”, „spicul”. Ultimele ii cu „pomul vieţii” sau „spicul” făceau parte din costumul de nuntă din secolele trecute pînă la mijlocul secolului al XX-lea în raioanele Camenca, Rîbniţa şi a. La ele punctul de broderie era punctul „neted” – „butuc” pe fire numărate, segmentat „în scărituri” şi „în cruciuliţe”.

„Iile naţionale” se brodau îndeosebi „în cruciuliţe” şi mai puţin „neted pe fire numărate”, segmentînd motivele decorative, fie vegetale sau geometrice în segmente înguste pe care se plasa broderia plină şi netedă. Datorită acestei segmentări motivele inclusiv cele fitomorfe se obţineau stilizate. Anume acest mod de broderie „broderie netedă pe fire numărate” – „broderie albă” sau „butuc” este acel criteriu prin care deosebim broderiile etnice moldoveneşti şi de cele ucrainene şi ruseşti.

Alegerea motivelor decorative se bazează pe o reuşită armonizare a altiţei, încreţului, rîurilor de pe mînecă şi rîurile de pe piept. Coloristic costumul femeiesc se bazează pe îmbinarea a 2-3 nuanţe cromatice, dar deseori se broda și cu o singură culoare, deobicei negru.

De „iea naţională” se prindeau poalele cămaşei, făcute din stofă mai simplă de cînepă cu bumbac sau in. În zile obişnuite şi în zile de sărbătoare femeile căsătorite și mai în vîrstă purtau cămaşe de tip „tunică”, „cămaşă cu platcă”, „cămaşă cu petic”, avînd broderie îngustă în jurul gîtului, sau de formă pătrată.

Catrinţa, fota, şorţul – piesele de la talie în jos. Ele se confecţionau din lînă curată sau lînă şi fire de bumbac în urzeală. Mai răspîndită şi pentru toate vîrstele este catrinţa dintr-o singură bucată de ţesătură dreptunghiulară (1,6 x 0,8) cu care femeia îşi acoperă corpul de la talie în jos. Materialele etnografice au scos la iveală răspîndirea în Moldova circa zece grupe de catrinţe, care se deosebesc prin decor şi tehnica de realizare. Avem cea mai răspîndită „catrinţa vrîstată” cu dungi verticale colorate, „catrinţă cu desene alese”, „catrinţă cu dungi ridicate”, „catrința iţată”, „catrinţă cu două părţi orizontale” diferit colorate, „catrinţă ţesută şi aleasă”, „catrinţă brodată” ş.a.

Catrinţa la talie se prindea cu o chingă lungă pînă la 3-4 m.

O altă piesă de la talie în jos este „fota” alcătuită din 2 părţi (din faţă şi la spate), ţesută cu dungi colorate orizontale. Fota se purta mai mult de fetele tinere în satele moldoveneşti din zona de Nord a Moldovei şi din  Cernăuți Bucovina.

Un singur şorţ de lînă „ales ridicat” cu fire colorate pe fondal negru poartă femeile din sudul Moldovei.

Tot „şorţ” sau „pestelcă”, dar cusut din ţesătură de fabrică poartă femeile căsătorite din toată Moldova pentru a-şi proteja hainele, cînd lucrează în gospodărie. „Şorţul” de protecţie astăzi a devenit un cadou simbolic - 20-30 bucăţi la număr, care este dăruit fiecărei femei, care ajută la gătitul, servitul bucatelor în cadrul nunţilor de la ţară.

Sub influenţa modei din oraşe la sf. secolului al XIX – începutul secolului al XX în Moldova se răspîndesc forme vestimentare orăşeneşti „rochie”, „fustă” ș.a.

Îmbrăcămintea de iarnă a femeilor sunt: pieptare, bondiţe, zăbun, scurtă ş.a. Pe timp rece femeile îmbrăcau „jaletcă” fără mîneci cusută din ţesătură plină de lînă şi căptuşită cu lînă scărmănată. O altă variantă era „bondiţa” sau „pieptarul” cusut din blană de miel, înfrumuseţată deasupra cu motive geometrice aplicate sau brodate cu fire de lînă. Bondiţele din blană sunt răspîndite îndeosebi la sudul Moldovei, unde se cresc oi pentru blană şi carne. În unele sate este dezvoltat  „cojocăritul” ca meşteşug. Se coase cojoace, bondițe, care se înfrumusețează cu piele de altă culoare contrastă.

De mare valoare estetică şi socială pentru femei sunt „învelitoarele de cap” – brobozile, care identifică starea lor socială. Fetele tinere obişnuiesc să umble cu capul gol, însă după ritualul nunţii –  „ legătoare miresei”, „dezbrăcarea miresei” nănaşa îi pune o basma frumoasă sau o maramă, ce semnifică ca pe  viitor fiind nevastă trebuie să umble îmbrobodită. „Marama” din fire de mătase naturală – borangic şi bumbac subţire, sau „ştergarul de îmbrobodit” din fire de bumbac gros – „tereplic” şi fire subţiri se ţeseau manual cu ornamente florale sau geometrice „alese”.

În secolul al XX-lea „maramele” şi „prosoapele de îmbrobodit” au ieşit din folosinţă, fiind înlocuite cu brobozi şi şalinci, barizuri cumpărate. În dependenţă de ocazie ele se leagă diferit: „sub barbă”, „după cap”, „pălărie”, „ca la văruit” ș.a.

Costum pentru fetițeÎn trecut pînă la război mirele îi făcea cadou de nuntă miresei sale un „şal mare” de lînă adus prin comerţ din alte ţări. Acest şal mare deseori servea iarna în calitate de palton.

Încălţămintea femeilor depindea de ocupaţie, de anumite împrejurări, de anotimp, de vîrstă, de starea social-economică ş.a. Femeile sărace în secolele precedente purtau opinci şi ciorapi de lînă. La sărbători ele purtau pantofi, sandale sau ghete special cusute de meşteri.

Costumul femeiesc la anumite ocazii (la drum, tîrg) în trecut era completat cu „traistă”, care reuşit se îmbina cu culorile costumului. Drept mărturie vorbesc un şir de variante ale ţesăturilor și motivelor ornamentale pentru traistă: „îngusturele”, „traistă vrîstată”, „traistă aleasă”, „traistă în ochiurele”, „ridicată”, „brodată”. Pentru ducerea greutăţilor pe umăr serveau „desagii” din ţesătură de lînă cu vrîste orizontale colorate.

Pentru sărbători costumul femeilor era completat cu bijuterii: inele, cercei, mergele. Femeile înstărite purtau bijuterii scumpe de coral, argint, aur. În unele raioane – Camenca, Rîbniţa, Vulcăneşti se purtau şiraguri de monete de argint sau aur, numite „moniste”.

Pentru fetițe se coseau și se brodau costume în stil național ca la femei, dar de proporții mai mici și cu desene ornamentale mai simple.

Putem concluziona unele aspecte ale costumului femeiesc tradiţional: el a fost realizat manual. Broderia a stat la baza decorului pe pînzele albe, ţesăturile de casă au cunoscut o varietate bogată pentru hainele femeieşti, fiecare femeie avea costumul său irepetabil bine chibzuit cu trăsăturile corpului. În secolul al XX-lea costumul tradiţional femeiesc a cedat poziţiile hainelor procurate de tip orăşenesc, el revenind numai în cadrul ansamblurilor etnofolclorice de dans, cîntec, la concursurile de folclor autohton.

 

Din istoria cămășilor populare moldovenești

Localităţile Moldovei şi diasporei

Slobozia-Duşca

Statut:
Sat
Prima atestare:
1618
Populația:
2655 locuitori

Slobozia-Duşca este un sat şi comună din raionul Criuleni. Slobozia-Duşca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Criuleni și la 36 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2655 de oameni. Satul Slobozia-Duşca a fost menționat documentar în anul 1618 cu denumirea Caliceni.

Citeşte mai departe