Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
17 noiembrie 2021, 15:00 views 2505
Lucrările de reconstrucţie ale celei mai mari sinagogi din Chişinău au început
17 noiembrie 2021, 15:00 views 2505

Lucrările de reconstrucţie ale celei mai mari sinagogi din Chişinău au început

Lucrările de reconstrucţie ale celei mai mari sinagogi din Chişinău au demarat în aceste zile. Monument istoric şi de arhitectură, cu o vechime de peste un secol, ar trebui să se schimbe la faţă în cel mult doi ani, transmite tvrmoldova.md.

Toate cheltuielile sînt suportate de către comunitatea evreiască.

După ce mai mulţi ani reprezentanţii comunităţii evreieşti s-au judecat cu statul, ei au primit dreptul de proprietate asupra sinagogii de pe strada Rabbi Ţirilson. S-a emis şi autorizaţia pentru reconstrucţia clădirii aflată în ruină. Şantierul a fost deschis, iar acum se fac lucrări de consolidare.

Ion Ștefăniță, director, Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor: „Se execută primele lucrări la etapa de restaurare şi reconstrucţie. La moment se iau toate măsurile de consolidare pentru a conserva la maxim tot ce s-a mai păstrat. Iată cam aşa va fi cromatica. Este foarte frumos. Se va finaliza şi cu un concept de iluminat nocturn”.

Sinagoga de la începutul secolului XX este monument istoric şi de arhitectură de nivel national. Ea face parte din ansamblul de 60 de sinagogi existente odinioară în Chişinăul Vechi. În prezent, sinagogile rămase pot fi numărate pe degete. Investiţia pentru întregul proiect de reconstrucţie este de 68 de milioane de lei iar banii au fost adunaţi de către comunitatea evreiască. Din bugetul de stat nu a fost alocat niciun leu.

Ion Ștefăniță, director, Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor: „Nu doar sinagogile şi patrimoniul evreiesc are nevoie de investiţii. Cineva în mediul on line m-a întrebat- de ce nu se investeşte în cimitirul naţional al eroilor. Cei care decid mecanismul de finanţare trebuie să fie cu voinţă politică”.

După restaurare, sinagoga va fi centru de întîlnire pentru comunitatea de evrei din Republica Moldova. Tot aici se va oficia şi serviciul divin. În anul 1993, sinagoga a fost inclusă pe lista obiectivelor istorice de nivel naţional.

Sursa: tvrmoldova.md

Cuvinte cheie:

reparatie , clădire

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1910
Populația:
231 locuitori

Zloți este o loc.st.c.f. din cadrul comunei Codreni, raionul Cimişlia. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Cimișlia și la 51 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 231 de oameni. Loc.st.c.f. Zloți a fost înființată în anul 1910.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.