Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
12 iulie 2021, 17:00 views 3251
În apropierea parcului
12 iulie 2021, 17:00 views 3251

În apropierea parcului "La Izvor" din capitală se taie masiv copacii

Pe rețelele de socializare au început iarăși discuțiile aprinse privind construcția presupusă a unui complex de clădiri lîngă lacul din parcul "La Izvor". De pe teren au fost deja tăiați copacii.

Un utilizator al rețelei sociale a publicat fotografii în care apar copaci căzuți în imediata vecinătate a lacului din sectorul Sculeni.

Copacii tăiați sînt concentrați pe o suprafață limitată. Se presupune că anume aici va fi construit următorul complex rezidențial.

În comentariile care au apărut deja, locuitorii Chișinăului au reacționat extrem de negativ la acest incident. "Nemernicii! Și își construiesc propriul paradis nemernic", cu amărăciune scrie un internaut.

"Din punct de vedere tehnic, după cum am înțeles, parcul începe după copacii tăiați, unde există un gard și o alee pietonală. Dar, desigur, este păcat de copaci, iar proiectul casei pe care doresc să o construiască acolo este pur și simplu o urîțenie", notează un alt comentator.

Anterior s-a anunțat că locuitorii sectorului Buiucani sînt gata să iasă la proteste pentru a preveni construirea complexului rezidențial și pentru a nu permite distrugerea zonei verzi. Potrivit proiectului, unul dintre antreprenorii capitalei intenționează să construiască mai multe clădiri de apartamente cu o înălțime de 12 și 24 de etaje, unde vor exista și spații comerciale, și un centru pentru copii.

 Pentru aceasta se planifică schimbarea codului de urbanism al zonei din S (zonă specială) în C4. Principalul motiv al indignării chișinăuienilor este faptul că complexul ar putea fi construit într-o zonă verde, la o distanță de doar 25 de metri de lacul din parcul "La Izvor".

Portalul Noi.md l-a rugat pe secretarul de presă al Primăriei municipiului Chișinău, Vasile Chirilescu, să comenteze situația. El a spus că tăierea copacilor din Parcul "La Izvor" poate avea legătură cu ploile recente.

Întreprinderea municipală "Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” a spus că nu are nimic de-a face cu aceste tăieri și că acestea sînt ilegale. De asemenea, ea a anunțat că intenționează să se adreseze la poliție în acest sens.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Chisinau , parc , Defrișare

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1570
Populația:
3041 locuitori

Căinarii Vechi este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Floriceni și Căinarii Vechi. Localitatea se află la distanța de este 25 km de oraşul Soroca şi la 151 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3041 de oameni Satul Căinarii Vechi a fost menționat documentar în anul 1570.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.