|
Cum poți obține dreptul de a vinde pe străzile Capitalei
Primăria municipiului Chișinău anunță despre elaborarea și prezentarea publică a proiectului Regulamentului privind licitațiile cu strigare pentru obținerea dreptului de a încheia un contract privind amplasarea unităților de comerț ambulant stradal pe teritoriul municipiului Chișinău.
Proiectul are drept scop realizarea Planului de Implementare a Conceptului privind desfășurarea comerțului ambulant stradal în or. Chișinău și prevede stimularea comerţului ambulant organizat, modern și transparent, dar și dezvoltarea concurenței loiale.
Documentul elaborat de către autorități stabilește modul în care vor fi organizate licitațiile, condițiile de participare la licitație, modul și condițiile de desfășurare a acestora, dar și gestionarea resurselor financiare obținute în urma licitațiilor, transmite tv8.md.
Prezentarea publică a proiectului Regulamentului privind licitațiile cu strigare pentru obținerea dreptului de a încheia un contract privind amplasarea unităților de comerț ambulant stradal pe teritoriul municipiului Chișinău, va avea loc, vineri, 14 august a.c., în sala de ședințe a Preturii sectorului Centru (str. Bulgară, 43).
La discuții sînt invitaţi reprezentanții instituțiilor publice și private interesate, dar şi reprezentanții societății civile.
Sugestiile și comentariile pe marginea proiectului pot fi prezentate persoanei responsabile – Gr. Veverița, șef secție DGCAPPS (dc@pmc.md, tel.: (022) 221955), pînă pe data de 14 august 2020, ora 17:00.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1925
- Populația:
- 170 locuitori
Valea Rădoaiei este un sat din cadrul comunei Nicolaevca, raionul Floreşti. Localitatea Valea Rădoaiei se află la distanța de 22 km de orașul Florești și la 127 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 170 de oameni. Satul Valea Rădoaiei a fost întemeiat în anul 1925.
Comentarii
(0)