Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
17 august 2016, 15:45 views 5132
La Chișinău a fost comemorat Victor Ţoi (Foto)
17 august 2016, 15:45 views 5132

La Chișinău a fost comemorat Victor Ţoi (Foto)

La 14 august, în Parcul Afganezilor, a avut loc o serată de comemorare, dedicată legendarului muzician-rock Victor Ţoi, care a întrunit cîteva mii de spectatori.

La evenimentul, organizat de Liga Tineretului Rus din Republica Moldova, au participat cunoscuţi muzicieni şi interpreţi moldoveni: Alexandru Miron, Samir Loghin, Ivan şi Rodica Aculov, Tatiana Dejenina, Timur Panteleev, Maxim Zavidia, grupul „Che-MD", care au interpretat compoziţiile cele mai cunoscute ale lui Victor Ţoi, printre care s-au numărat: „Schimbări", „Mai departe vom acţiona noi", „Cucul", „Steaua pe nume Soare" etc. Prezentator al concertului a fost irepetabilul Pavel Duganov.

După cum au declarat activiştii organizaţiei de tineret, denumirea seratei „Locul pentru un pas înainte" n-a fost aleasă întîmplător. În opinia membrilor ligii, „orice schimbări pozitive trebuie începute, înainte de toate, de la tine însuți".

„Victor Ţoi este simbolul unei întregi generaţii, care se asociază cu sinceritatea, deschiderea, dăruirea completă lucrului pe care-l faci. De fapt, nu are importanţă, ce faci în viaţă, unde lucrezi şi cum arăţi. Important este, ce rămîne după tine. Obiectivul generaţiei noastre este să-şi găsească locul pentru a face un pas înainte, în numele viitorului Patriei noastre – Moldova. Viitorul începe astăzi. Şi noi începem!", a subliniat Boris Vişnevschi, preşedintele Ligii Tineretului Rus din RM.

Locuitorii capitalei, prezenţi la eveniment, au susţinut iniţiativa LTR de a-l comemora pe Victor Ţoi la Chişinău. În legătură cu aceasta, participanţii la acţiune au semnat un apel către organele publice locale. La finalul seratei de comemorare participanţii au aprins lumînări, iar echipa „Dark Sun" a prezentat un show unic cu efecte speciale cu foc.

Sursa: www.noi.md

Cuvinte cheie:

Chisinau , muzica

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1554
Populația:
1398 locuitori

Gîrbova este un sat şi comună din raionul Ocniţa. Gîrbova este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Gîrbova este situat la o distanţă de 5 km de staţia de cale ferată Gîrbova, la 18 km de oraşul Ocniţa şi la 245 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1398 de oameni. Prima atestare documentară a satului Gîrbova datează din anul 1554.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.