|
Pensionari din Bălţi au învăţat să folosească computerul
Peste 120 de pensionari din Bălţi au învăţat de la începutul anului curent să folosească calculatorul. Instruirea se efectuează gratuit la Centrul de resurse în cadrul Bibliotecii municipale „Eugen Coşeriu".
Studierea principiilor de lucru al computerului se înscrie în programul „57+IT", prevăzut pentru bălţenii pensionari. Potrivit colaboratorilor bibliotecii, la începutul cursurilor participanţii aveau o atitudine sceptică faţă de calculator, însă cu timpul au devenit pasionaţi de lumea virtuală.
„Beneficiarii care au frecventat cursurile şi-au găsit noi prieteni. Mulţi dintre participanţi chiar şi după finalizarea instruirii vin la Centru ca să afle informaţii suplimentare despre posibilităţile computerului şi internetului, unii iau lecţii individuale", a afirmat directorul Bibliotecii „E. Coşeriu", Ludmila Ouş, citată de esp.md.
La rîndul lor, participanţii la program se arată mulţumiţi de cursuri, care în cazul unora le permit să însușească înainte de toate aplicaţiile reţelelor de socializare pentru a comunica cu copiii aflaţi peste hotare.
Programul „57+IT" a fost lansat la Bălţi în luna ianuarie curent şi face parte din proiectul „Novateca" care prevede pînă în anul 2018 digitalizarea a circa o mie de biblioteci publice din ţară.
„Novateca" este un proiect finanţat de Fundaţia Bill & Melinda Gates şi face parte din Programul de Dezvoltare Globală. În R. Moldova proiectul a fost iniţiat în 2012 şi are drept scop să asigure în biblioteci accesul gratuit la calculatoare, Internet, la instruire pentru utilizarea acestora, precum şi să transforme bibliotecile în instrumente pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
- Cu o Luminată și Binecuvântată Sărbătoare a Paștelui, Ortodocșilor!
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1459
- Populația:
- 1884 locuitori
Hăsnăşenii Mari este un sat şi comună din raionul Drochia. Hăsnăşenii Mari este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Drochia și la 161 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1884 de oameni. Satul Hăsnăşenii Mari a fost menționat documentar în anul 1459.
Comentarii
(0)