Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
23 noiembrie 2016, 12:36 Meşteşuguri populare views 4814
Cum este respectată Legea antitutun în localurile din Chișinău
23 noiembrie 2016, 12:36 Meşteşuguri populare views 4814

Cum este respectată Legea antitutun în localurile din Chișinău

O bună parte dintre cafenelele, barurile și restaurantele din Chișinău implementează prevederile legii care interzice fumatul în spațiile publice închise.

Concluzia aparține specialiștilor de la Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate, care au realizat un studiu ce a vizat localurile de alimentație publică din municipiile Chișinău și Bălți. Studiul a cuprins monitorizarea a 204 centre de agrement din capitală și 31 de localuri din Bălți.

Astfel, în 92 la sută dintre localurile supuse monitorizării nu se fuma în încăpere, iar în 96 la sută, la intrare era afișat semnul ce interzice fumatul, așa cum prevede legea. „Studiul a demonstrat o executare înaltă a prevederilor legii privind controlul tutunului. Asta demonstrează că proprietarii de localuri de alimentație publică au examinat atent legea și s-au confirmat. În 92% dintre localurile monitorizate nu se fuma în încăpere, iar în 8% dintre localuri s-a constatat că se fuma în interior. Este vorba de 18 localuri din Chișinău și două din Bălți", a relatat Ghenadie Țurcan, coordonator de programe în cadrul Centrului.

Potrivit lui Țurcan, pe marginea celor opt cazuri în care au fost semnalate nereguli au fost depuse sesizări la instituțiile competente. Totodată, în două localuri proprietarii făceau publicitate la produsele din tutun.

Specialiștii salută totuși progresele înregistrate de țara noastră în lupta contra fumatului. „Am obținut date similare celor din țările învecinate care au adoptat legea antitutun cu cîțiva ani în urmă – Ucraina, Rusia, Turcia. Și în aceste țări monitorizarea a arătat că legea este respectată în proporție de peste 90 la sută", a adăugat Țurcan.
Cele 235 de localuri au fost monitorizate în timpul orelor de prînz și seara, între orele 18.00 și 22.00.

Sursa: www.noi.md

Cuvinte cheie:

fumatul , Chisinau , lege

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XVIII
Populația:
1061 locuitori

Beştemac este un sat şi comună din raionul Leova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Beştemac și Piteşti. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Leova și la 85 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1061 de oameni. Satul Beștemac a fost menționat documentar în secolul al XVIII-lea.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.