|
Ce surprize ne așteaptă la a doua ediție a „Satului de Crăciun” de la Vatra (Foto)
În perioada sărbătorilor de iarnă, Centrul Cultural VATRA pregăteşte ediția a doua a festivalului „Satul de Craciun" cu un amplu program artistic dedicat sărbătorilor creştine de Crăciun şi Anul Nou.
Programul cultural va fi inaugurat pe 12 decembrie 2015 şi va dura până la 8 ianuarie 2016. În această perioadă, Complexul se va transforma într-un adevărat Sat de Crăciun, unde vizitatorii vor putea savura din plin magia sărbătorilor creștine. Spiritul de sărbătoare va fi redat prin arhitectura şi decorul deosebit al Satului de Crăciun, permițând vizitatorilor să evadeze în trecut, când strămoșii neamului nostru marcau sărbătorile de iarnă prin numeroase obiceiuri. În premieră, la Vatra, de Sfântul Nicolae, pe 19-20 decembrie 2015, se va desfășura Marele Târg de Crăciun în cadrul căruia vizitatorii vor avea ocazia de a procura produse naturale de casă, afumături, jambon, brânzeturi, dulcețuri, dar și alte bunătăți pentru masa de Crăciun chiar direct de la producătorii autohtoni.
Din decor nu va lipsi nici anul acesta scena sacră „Ieslea Nașterii lui Isus Christos" din Betleem, constituită din statuete de dimensiuni reale. Acest episod semnificativ va completa peisajul arhitectural al Satului de Crăciun.
În cadrul programului artistic vor fi antrenate colective de amatori din toate colțurile ţării care vor reda spiritul de sărbătoare prin interpretarea faimoaselor colinde, cântece de Crăciun şi Urăturilor de Anul Nou – parte importantă a Tezaurului Cultural European. La realizarea cu succes a acestui Mare Spectacol vor contribui instituțiile culturale de nivel republican, secțiile raionale de cultură şi colective de amatori din întreaga ţară.
Pentru a accentua feeria sărbătorilor de iarnă, numeroase colective atât profesioniste, cât şi de amatori îşi vor etala talentul la Complexul Etno-Cultural VATRA, începând cu data de 12 decembrie 2015, printr-o șezătoare și continuând cu zile pline de colinde.
Pe 25 decembrie 2015 vom marca împreună cu marea familie europeană „Naşterea Domnului" (pe stil nou). Festivalul Satul de Crăciun prevede un program artistic şi pentru cei care sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi (7-8 ianuarie).
Programul culinar prevede interpretarea obiceiului „tăierea porcului" de „Ignat" şi pregătirea bucatelor tradiționale de Crăciun de către gospodinele de la Vatra. Veți savura plăcerea gustului adevărat al cighirilor, saltisonului, fripturii de purcel, răciturilor consumate special în sânul naturii la un pahar de izvar sau țuică fiartă.
În perioada 12 decembrie 2015 – 8 ianuarie 2016, copiii sunt aşteptaţi cu urături, colinde şi semănături, pentru care le pregătim surprize deosebite, dar şi ateliere de confecţionare a cadourilor pentru cei dragi. Pentru amplificarea atmosferei de Crăciun vor fi înscenate câteva obiceiuri străvechi ca Steaua, Malanca, Capra, Jienii, Mascaţii, Pluguşorul.
Program:
12 decembrie – 8 ianuarie Satul de Crăciun (ed. a II-a)
12 – 13 decembrie - Farmecele de Sfântul Andrei.
19 – 20 decembrie - Marele Târg de Crăciun. Darurile lui Moș Nicolae.
25 decembrie - Căldura serii de Crăciun.
26 – 27 decembrie - Zile pline de colinde.
2 – 3 ianuarie - Sorcova Vesela.
7 – 8 ianuarie - De Crăciun devenim mai buni!
Rezervări: 079551133
Sursa:
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1772
- Populația:
- 561 locuitori
Buzduganii de Sus este un sat din cadrul comunei Valea Mare, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 8 km de orașul Ungheni și la 117 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 561 de oameni. Satul Buzduganii de Sus a fost menționat documentar în anul 1772.
Comentarii
(0)