|
Lucrările de construcție a trotuarelor din comuna Donici (FOTO)
Pe data de 30 aprilie curent un grup de specialiști ai ADR Centru au întreprins o vizită de monitorizare la obiectivul „Amenajarea trotuarelor din com. Donici, r-nul Orhei" din cadrul proiectului „Sporirea atractivităţii turistice a zonei Centru prin consolidarea patrimoniului existent".
Specialiștii agenției în comun cu beneficiarul proiectului au mers în teren pentru a examina finalizarea lucrărilor de asfaltare a 2, 5 km de trotuar construite în com. Donici.
Echipa de monitorizare a constatat că lucrările s-au desfășurat conform graficului de execuție și conform standardelor de calitate în construcție. Astfel, urmează convocarea comisiei pentru organizarea procedurii de recepție la terminarea lucrărilor.
Amintim că în cadrul aceluiași proiect de dezvoltare regională au fost construite trei indicatoare în localitățile Donici, Pocșești și Camencea, r-nul Orhei, Codreaca și Lupa-Recea, r-nul Strășeni, de asemenia au fost construite și amenajate trei parcuri și 1,8 km de trotuar în com. Sărăteni, r-nul Telenești și orașul Orhei.
Proiectul „Sporirea atractivităţii turistice a zonei Centru prin consolidarea patrimoniului existent" este implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru, din Fondul Național de Dezvoltare Regională. Suma alocată pentru implementarea acestui proiect a fost de 5 631,9 mii lei, la care autoritățile locale și-au asumat responsabilitatea de a contribui cu amenajarea obiectivelor în sumă de 670, 0 mii lei.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Nu vă bazați pe medicină!
- Dreptul la natură
- Papagalii nordici (Video)
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1837
- Populația:
- 1122 locuitori
Slobozia-Chişcăreni este un sat din cadrul comunei Chişcăreni, raionul Sîngerei. Localitatea este situată la 19 km de orașul Sîngerei și la 112 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1122 de oameni. Satul Slobozia-Chişcăreni a fost menționat documentar în anul 1837.
Comentarii
(0)