Mergi spre compartimentul: Artele plastice
18 decembrie 2015, 14:46 Artele plastice views 8182
O expoziţie a artistului plastic Vadim Palamarciuc a fost vernisată la Chişinău
18 decembrie 2015, 14:46 Artele plastice views 8182

O expoziţie a artistului plastic Vadim Palamarciuc a fost vernisată la Chişinău

O expoziţie a artistului plastic Vadim Palamarciuc a fost vernisată la Centrul "Constantin Brâncuşi", după ce în noiembrie curent aceeaşi instituţie culturală a găzduit o expoziţie personală a lui Vladimir Palamarciuc, tatăl lui Vadim.

Tudor Braga, critic de artă a menționat la inaugurare că "Vadim Palamarciuc este un stîlp al adevăratelor tradiţii din cultură. În lucrările lui Vadim realitatea tangibilă este interpretată prin vis, artistul are tendinţă către fantasmagorie. Elementele abstracte sînt introduse în imagini foarte precaut, spre deosebire de Palamarciuc-tatăl, care are mai mult abstract în creaţiile sale".

Dumitru Bolboceanu, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici a apreciat că "atît lucrările lui Vadim, cît şi cele ale lui Vladimir Palamarciuc reprezintă peisaje rupte din natura de la Chilia, iar aceasta arată că vîrsta copilăriei şi-a lăsat amprenta în creaţiile celor doi artişti".

Prezent la inaugurare, Guo Xueli, consilier la Ambasada Chinei în Republica Moldova a afirmat că artistul plastic Vadim Palamarciuc a moştenit talentul tatălui său. Diplomatul chinez a menţionat că, acum 10 ani, lucrările lui Palamarciuc-tatăl au fost expuse în sala Parlamentului chinez de la Beijing, ele fiind apreciate şi de Yang Jingyu, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale din China. "Eu personal am procurat 20 de lucrări în acuarelă de-ale lui Vladimir Palamarciuc", a mărturisit consilierul de la Ambasada Chinei în R. Moldova.

Expoziţia artistului plastic Vadim Palamarciuc va fi deschisă la Centrul "C. Brâncuşi" din capitală pînă la 3 ianuarie 2016.

Vadim Palamarciuc s-a născut la 27 aprilie 1970 în oraşul Chilia, Ucraina. A absolvit Colegiul de Arte Plastice "Alexandru Plămădeală" şi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice de la Chişinău. În anul 2002 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova. Vadim Palamarciuc s-a afirmat în pictura de şevalet, sculptură şi grafică. Lucrările sale se află în colecţii publice şi private din Australia, Germania, Olanda, Marea Britanie, SUA, România, Ungaria, Turcia, Rusia, Ucraina.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

expoziție , arta , pictor

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1635
Populația:
796 locuitori

Volodeni este un sat din cadrul comunei Bleşteni, raionul Edineţ. Satul are o suprafaţă de circa 0.93 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 5.19 km. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 796 de oameni. Satul Volodeni a fost menționat documentar în anul 1635 cu denumirea Vlădeni.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.