Mergi spre compartimentul: Teatrul
10 octombrie 2014, 10:28 Teatrul views 14133
10 octombrie 2014, 10:28 Teatrul views 14133

Aniversarea Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”

Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” a luat fiinţă la 10 octombrie 1920 din initiativa unui grup de fruntaşi ai vietii publice în frunte cu Sergiu T.Niţă, Ştefan Ciobanu, Nicolae N.Beldiceanu, Nicolae Beldiman, Leon Donici şi regizorul Gheorghe Mitu Dumitriu. Prima stagiune a fost deschisă cu  spectacolul "Fîntîna Blanduziei" de Vasile Alecsandri. Această trupă a activat o singură stagiune, reuşind să joace peste 25 de spectacole. În anul 1922 teatrul din Chișinău a fost reorganizat și în noua sa componenţă a pus în scenă piese originale, dar și lucrări din dramaturgia clasică franceză, italiană, rusă, norvegiană.

Timp de un deceniu directoratul Teatrului National din Chisinău a fost asigurat de personalităţi marcante ca George Topîrceanu,  Corneliu Sachel Arescu, Ion Livescu.

Actori de renume precum Emil Botta, Stefan Braborescu, Sergiu Cujbă, Mişu Fotino au jucat pe scena primului teatru profesionist din Chișinău.

Primul Teatru Național din Chișinău a fost închis în 1935, dar existenta lui a avut o mare importanță pentru dezvoltarea culturii.

În anul 1933, la Tiraspol, capitala Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti, a fost înfiinţat Teatrul Moldovenesc de Stat. După 28 iunie 1940, cînd teritoriul dintre Nistru și Prut a fost incorporat în URSS, în baza Teatrului din Tiraspol a fost organizat Teatrul Moldovenesc de Stat al RSSM cu sediul la Chisinau, purtînd din 1954 numele lui A.S. Puşkin. Trupa care activase la Tiraspol şi care în majoritate s-a mutat la Chișinău, a fost aici completată cu forţe artistice noi.

Dintre spectacolele de rezonanţă ale acestui teatru au fost: "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale, regia Eugeniu Ureche; "Ovidiu" V.Alecsandri, regia Victor Gherlac; "Tache, Ianche şi Cadîr" de V.I.Popa, regia Valeriu Cupcea; "Regele Lear" W. Shakespeare, regia Victor Gherlac; "Romeo si Julieta" Shakespeare, regia Andrei Băleanu, etc.

O nouă filă în istoria teatrului se deschide în anul 1994, cînd teatrul devine Național "Mihai Eminescu". Trupa teatrului a fost completată cu tineri actori, absolvenți ai prestigioaselor şcoli de teatru din Moscova, Tbilisi, Iaşi, Chișinău.

Spectacolele Teatrului Național sînt înalt apreciate de public, cucerind distincții la numeroase festivaluri teatrale.

Cuvinte cheie:

teatru , Mihai Eminescu , aniversarea

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1899
Populația:
2006 locuitori

Step-Soci este un sat şi comună din raionul Orhei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Budăi și Step-Soci. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Orhei și la 53 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2006 oameni. Satul Step-Soci a fost menționat documentar în anul 1899.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.