|
Postul – secretul creierului sănătos
Cercetătorii de la National Institute of Ageing din Baltimore, SUA, au descoperit că persoanele care ţin post negru o zi sau două zile pe săptămînă trăiesc mai mult şi sunt protejate de afecţiuni ale creierului precum Alzheimer şi Parkinson, transmite The Guardian.
Experimentele efectuate pe şoareci şi pe şobolani au arătat că reducerea masivă a numărului de calorii consumate a dus la prelungirea vieţii acestora, însă acest experiment nu poate fi reprodus pe oameni.
Acum, cercetătorii de la National Institute of Aging din SUA au descoperit că persoanele care nu consumă niciun fel de aliment timp de o zi sau două beneficiază de un efect de protejare a creierului de afecţiunile degenerative.
Profesorul Mark Mattson, conducătorul laboratorului de neuroştiinţe al institutului, a declarat: "Reducerea numărului de calorii poate proteja creierul, însă efectul nu poate fi obţinut prin reducerea cantităţii de mîncare consumate. Cea mai bună variantă este adoptarea unor perioade de post total, în care nu se consumă nimic, alternate cu perioade în care se poate consuma orice".
Cercetătorii au descoperit că atunci cînd cantitatea de calorii consumate este redusă drastic se observă creşterea cantităţii de substanţe chimice din creier ce au rolul
de mesager celular. Aceste substanţe au un rol important în stimularea creşterii neuronilor din creier, proces ce contracarează efectul afecţiunilor precum Alzheimer sau Parkinson.
"Celulele creierului sunt supuse unui stres ce produce un efect similar celuia pe care exerciţiul fizic îl are asupra celulelor din muşchi. Aşadar, efectul este unul pozitiv", a explicat Mattson.
Descoperirea a fost prezentată în cadrul unei conferinţei anuale a American Association for the Advancement of Science, ce a avut loc în Vancouver.
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1821
- Populația:
- 470 locuitori
Saca este un sat din cadrul comunei Ghelăuza, raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Strășeni și la 28 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 470 de oameni. Satul Saca a fost menționat documentar în anul 1821.
Comentarii
(0)