22 august 2015, 11:30 Sănătate views 7037
Mai mulţi pacienţi din ţara noastră vor beneficia de proteze
22 august 2015, 11:30 Sănătate views 7037

Mai mulţi pacienţi din ţara noastră vor beneficia de proteze

Mai mulţi pacienţi din ţara noastră vor beneficia de proteze pentru şold şi articulaţia genunchiului. În premieră, Compania Naţională de Asigurări în Medicinăa alocat bani pentru achiziţionarea acestor dispozitive. Astfel, până la sfârşitul anului, instituţiile medicale vor plăti peste 22 de milioane de lei în acest scop.

Până în prezent, instituţiile medicale cumpărau endoproteze din banii alocaţi de CNAM pentru un caz tratat. Ulterior, s-a dovedit că această formulă nu permite evaluarea reală a costurilor tratamentului de endoprotezare.

"Costul endoprotezei este diferit: de la 20 la 25.000 de lei. Cazul care era finanţat pe sistema de RG nu permitea ca corect să fie plasat costul endoprotezei", a spus vicedirectorul CNAM, Iurie Osoianu.

Jumătate din suma planificată de către CNAM, 10.000.000 de lei, a fost alocată Spitalului de Traumatologie şi Ortopedie din Capitală. Restul banilor vor fi utilizaţi de către Institutul de Medicină Urgentă şi trei clinici private.

"Finanţarea era în linii generale, pe total pe toată instituţia. Acum este specificat: sunt binedeterminate sursa. bine determinate unde vor fi cheltuiţi banii respectivi, în alte direcţii nu avem dreptul să-i cheltuim", a declarat directorul Spitalului clinic de Traumatologie şi Ortopedie, Anatol Taran.

În prezent, mii de pacienţi sunt în aşteptarea protezelor.

Cele mai solicitate proteze sunt pentru genunchi. În prezent, două mii de pacienţi au nevoie de aceste implanturi. Un dispozitiv costă în jur de 25 de mii de lei

Cele aproape 22.000.000 de lei vor asigura tratamentul pentru o mie de persoane.

O endoproteză costă între 20 de mii şi 100.000 de lei.

Sursa: www.publika.md

Cuvinte cheie:

CNAM , finantare , sanatate , Moldova

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1464
Populația:
4293 locuitori

Tîrnova este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Elenovca, Briceva și Tîrnova. Localitatea se află la distanța de 9 km de orașul Dondușeni și la 204 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 4293 de oameni. Satul Tîrnova a fost menționat documentar în anul 1464.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.