|
Un arcaș moldovean a ajuns numărul șase mondial
Fiind deja în Top 10 cei mai buni arcași din întreaga lume, Dan Olaru are toate şansele să ajungă şi lider mondial. Pentru a reuși o astfel de performanță, sportivul din Republica Moldova trebuie să înregistreze noi succese răsunătoare, precum e cel de la Cupa Mondială.
După o serie de competiții de anvergură, Dan Olaru a revenit în Republica Moldova. Arcașul a luat aurul la Cupa Mondială, o performanță istorică pentru Republica Moldova, notează Noi.md cu referire la tvrmoldova.
„- Cînd ai realizat că medalia de aur poate fi a ta? – Cînd am ajuns pe podium. Pînă în ultimul moment nu știam. Toate duelurile au fost dificile", a povestit arcașul
Cu acest succes, Dan Olaru și-a asigurat, în premieră, prezența în finala Cupei Mondiale, unde vor concura opt cei mai buni sportivi.
Arcașul putea să-și treacă încă o medalie în palmares, la Grand Prix-ul din Croația. Însă a pierdut în fața unui sportiv din Slovenia.
„Eu sînt mulțumit cu acest rezultat deoarece am avut dueluri foarte bune, iar competițiile de bază și cele mai importante abia urmează", a spus Dan Olaru
Rezultatele înregistrate în ultima perioadă i-au adus sportivului un număr impunător de puncte. Dan Olaru se află, în prezent, pe locul șase în clasamentul mondial, pentru prima oară în carieră.
"Din patru concursuri, Dan a fost în trei finale. Într-adevăr, a ocupat de două ori locul patru, dar în schimb a luat aurul", a menționat Irina Cecanova, antrenoarea sportivului.
Potrivit lui Dan Olaru, dacă va mai înregistra asemenea rezultate în acest an, atunci el ar putea ajunge și primul.
„Dacă voi mai reuși asemenea rezultate anul acesta se poate de ajuns și primul. Dar e foarte complicat. Pentru primul loc este o mare bătălie", a spus Olaru.
Pentru Dan Olaru urmează o altă serie de turnee de calibru, printre care Jocurile Europene și Campionatul Mondial. Cîștigarea medaliei de aur la una dintre aceste două competiții îi poate aduce arcașului biletul de calificare la Olimpiada de la Paris.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Pur și simplu privești această lume agitată din adâncul Liniștii... din Pacea interioară...
- Boala este o evadare din viața care nu este a ta
- Un uriaș meteorit luminos, observat pe cerul deasupra Portugaliei
- Enigma Mahabalipuramului (+Foto)
- Warangal — enigma vremurilor (+Foto)
- Celulele stem pot fi cultivate în mod natural - Prin post
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1603
- Populația:
- 3155 locuitori
Bravicea este un sat și comună din raionul Călăraşi. Este unicul sat din comuna cu același nume. Satul Bravicea, pe valea rîului Cula, se află la distanţa de 28 km de orașul Călăraşi și la 51 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3 155 de oameni. Localitatea este menționată documentar în anul 1603.
Comentarii
(0)