21 octombrie 2022, 11:00 Sport 1032

«Sala de lupte a lui Andrei Doga a fost un adevărat laborator și o forjerie de campioni»

În ultinele zile ale lui septembrie la Universitatea de stat de educație fizică și sport s-a desfășurat turneul internațional de sambo printre juniori, consacrat celei e-a 90-a aniversări a lui Andrei Doga. Să ne vorbească despre această competiție și despre aceea de ce azi în Moldova acest gen de lupte nu este în ascensiune, l-am rugat pe profesorul Ivan Curdov , maestru în sport din URSS la sambo, antrenor emerit din RM, și pe Valerii Zabolotnîi, maestru în sport din URSS la lupte libere, medaliat «de argint» al Campionatului mondial printre veterani (a.2016 ), vicepreședinte al Fondului internațional de asistență veteranilor și invalizilor din sport IFAVIS.

- Faptul că turneul s-a produs pentru a 36-ea oară este deja grăitor. Se știe că fără Dvs., Ivan Ivanovici, această tradiție demult ar fi devenit istorie. Împreună cu fratele-geamăn Semion, ați făcut multe pentru înveșnicirea memoriei învățătorului vostru : numele lui îl poartă o stradă, la manejul de atletică ușoară este instalat bustul lui de bronz, în incinta manejului a fost deschis muzeul slavei sale sportive. Numele lui Doga îl poartă și școala sportivă, unde există secțiunea sambo, la care activați ca antrenor.

I.Curdov: - Pentru mine și Semion, care a plecat din viață în a 2016, Andrei Andreevici a devenit un al doilea tată. Era doar cu 8 ani mai matur, însă noi toată viața ne-am adresat Dlui la plural. Venind în 1957 la Chișinău de la țară, înainte de a fi admiși la școala tehnică de educație fizică, noi cu fratele am dormit mai multe nopți în parc. Bani nu aveam. Dacă nu era studentul anului trei Andrei Doga, care pe atunci deja preda sambo, am fi putut lesne ajunge într-o grupare criminală. Dar am avut norocul să cunoaștem prețul victoriilor oneste, a prieteniei adevărate. Zece ani noi cu fratele Semion am fost printre cei mai puternici sambo-iști din URSS, după care a început maratonul nostru de jumătate de secol ca antrenori, la baza căruia am pus metodele lui Doga. Apoi și cartea noastră despre el am întitulat-o «Письма к учителю ( Scrisori către învățător)».

Andrei Andreevici a fost un adevărat inovator. De la diverse stagii, seminare revenea cu numeroase materiale teoretice, abilități practice. Sala lui de luptă a fost un adevărat laborator, unde erau testate metodele moderne, tehnice și tactice, de luptă. Era un antrenor de la Dumnezeu! Ne conducea din centrul covorului, ne demonstra toate trucurile. Acum mulți dintre colegii săi comandă în timp ce șed pe scaune, fără a călca pe covor sau pe tatami.

A fost un om deosebit. După școală, a mers să muncească la uzina în numele lui Kotovschi și devenise un strungar așa de bun, că ziarele scriau despre el ca despre un stahanovist de frunte. Toți știau că nu suportă persoanele invidioase, lacome, că este foarte insistent – dacă lua o decizie, neapărat își atingea scopul. Curma dur toate discuțiile pe teme naționale. În echipa noastră era un moldovean, un cazac din Kuban, un evreu, un grec, un georgian, un bulgar. Însă noi pe atunci nu făceam deosebire, trăiam într-o familie unită.

În a. 1984 Andrei Andreevici a decedat, și deja anul următor noi cu fratele am fost printre inițiatorii organizării turneului în memoria sa. De atunci acesta a devenit anual. Excepție, din cauza pandemiei, au făcut doar ultimii doi ani.

Continuarea articolului citiți pe noi.md.