22 august 2013, 19:45 Caleidoscop views 8647
22 august 2013, 19:45 Caleidoscop views 8647

Horoscopul pentru 23 august 2013


BERBEC: Aspectele tensionate pe care le formează Luna (Berbec) cu planetele din celelalte semne cardinale sugerează că te afli la un moment de răscruce, în care unele schimbări sînt iminente. Fie că vorbim de segmentul relaţional, familial sau profesional, e posibil să apară tensiuni menite să aducă nişte conştientizări valoroase, care apoi vor determina schimbările necesare. Cert este că e nevoie să renunţi la un mod vechi de a face lucrurile, pentru a creşte eficient şi a te simţi mai liber. Soarele a ajuns în Fecioară, semn că în următoarea lună poţi direcţiona cu folos mai multă energie, către activităţile zilnice, fiind mai atent la detaliile stilului de viaţă.

TAUR: Soarele s-a mutat în casa a cincea astrologică, aşadar în luna care urmează eşti încurajat să scoţi la iveală copilul din interior. Este o perioadă propice pentru activităţi creative, pentru bucurii simple şi pentru împărtăşirea şi primirea iubirii. Pe de altă parte, această zi poate fi tensionată, în sensul că te poţi simţi depăşit de o serie de evenimente care se succed cu repeziciune, fără că tu să poţi interveni şi schimbă ceva. Sarcinile zilnice sînt percepute ca adevărate poveri, însă exagerarea şi amplificarea situaţiei nu fac decît să te blocheze. Aşadar, o atitudine încrezătoare şi detaşată îţi va arata că, uneori, lucrurile se aşază de la sine.

GEMENI: Contextul astral tensionat de astăzi vizează în primul rînd segmentul prietenilor, susţinătorilor şi aspiraţiilor. E posibil să simţi că te-ai împotmolit, datorită creditului acordat unor oameni care se răzgîndesc, îşi retrag promisiunile sau pur şi simplu dispar cînd ai mai multă nevoie de ei. O serie de aspiraţii, în care ieri credeai, astăzi îşi pierd substanţă. E un moment în care ai nevoie să te repliezi, să-ţi reconfigurezi proiectele, dorinţele şi chiar relaţiile. Soarele a ajuns deja în zona sufletului, ceea ce înseamnă că în următoarea lună e important să pui echilibrul interior pe primul plan.

RAC: S-ar putea ca astăzi să percepi presiune din toate părţile şi să fii tentat să iei nişte decizii radicale. Nu e, însă, cel mai bun moment pentru a forţa lucrurile, chiar dacă cei din jurul tău o fac. În plus, evenimentele şi experienţele provocatoare de astăzi şi din această perioadă au rolul de a-ţi scutura sistemul de convingeri şi puncte de vedere şi de a-ţi oferi o viziune adecvată asupra proiectelor în care eşti implicat. Pînă una alta, acum e esenţial să fii în acceptare faţă de opiniile celorlalţi şi să te întrebi mereu “ce altceva e posibil”. În altă ordine de idei, Soarele a ajuns în zona comunicării, anunţînd că începe o lună bogată în conexiuni fructuoase.

LEU: Dorinţele tale devin mai arzătoare ca oricînd, iar determinarea de a le împlini, uriaşă. Chiar dacă apar uneori urme de îndoială ori de pesimism, e clar că eşti într-un moment de asumare a unor scopuri mari, pentru care eşti dispus să depui oricît de mult efort. Soarele părăseşte semnul Leului şi se mută în Fecioară. În următoarele săptămîni, devine importantă siguranţă ta materială, mai mult decît atenţia şi recunoaşterea. Este o perioadă fertilă, în care poţi descoperi mijloace noi de valorizare a calităţilor, talentelor şi experienţei personale. Acum e important ce poţi avea, prin cine eşti şi ce faci.

FECIOARA: După o perioadă de îndelungi introspecţii şi auto-analize, a venit momentul să respiri adînc şi să revii în scenă. De data aceasta, privind lumea, viaţă şi mai ales pe tine, cu mai multă lejeritate. Soarele a ajuns în semnul tău zodiacal, iar Mercur îl urmează mîine. Începe o etapă în care e esenţial să manifeşti mai multă grijă pentru tine. Şi iubire. E timpul să laşi jos toate poverile pe care ţi le-ai aşezat pe umeri şi să te bucuri de cine eşti, fără a-ţi mai pune atîtea condiţii şi aaştepta cine ştie ce realizări în ce faci.

BALANŢĂ:
O dată cu intrarea Soarelui în Fecioară, pentru tine începe o perioadă de revizuire a deciziilor din ultimele săptămîni. Poţi încheia o serie de capitole, chiar relaţii. E timpul să laşi în urmă tot ce nu-ţi mai foloseşte sau îţi dăunează, de la convingeri, pînă la relaţii şi proiecte. O lună de zile de acum încolo, e de preferat să-ţi acorzi mai mult timp pentru relaxare, îngrijire personală şi meditaţie, să te implici doar în activităţile importante, adică să-ţi conservi şi dozezi eficient energia.

SCORPION: Luna ajunge astăzi în Berbec, în zona muncii şi rutinei zilnice. E posibil ca ziua să fie destul de agitată, datorită agendei încărcate şi schimbărilor care apar, totul culminînd spre seară, cînd răbdarea ajunge la capăt. Totuşi, poţi obţine rezultate excelente, dacă abordezi totul aşa cum vine, căutînd mereu soluţiile optime. În altă ordine de idei, Soarele abia intrat în Fecioară anunţă începutul unei luni în care obiectivul central nu mai este efortul, ci împărtăşirea, socializarea, proiectele noi. E o perioadă de revizuire a dorinţelor şi de triere a prietenilor.

SĂGETĂTOR: O dată cu intrarea Soarelui în Fecioară, începe, pentru tine, o nouă etapă. Dacă pînă acum te-ai concentrat pe evoluţie, schimbare a convingerilor, învăţare şi explorare de noi posibilităţi, acum a sosit vremea să te uiţi la tot ce ai învăţat şi să găseşti o cale de a pune în practică. În următoarea lună, cu Soarele în sectorul reputaţiei şi carierei, energia ta poate fi direcţionată către creştere profesională, succes social şi financiar, dezvoltare a unei afaceri sau ascensiune la locul de muncă.

CAPRICORN: Poate părea că toate corăbiile se scufundă, dacă priveşti doar la suprafaţă evenimentele care au loc acum. Însă, e doar un moment de ajustare, de creare a unui punct de echilibru nou, în toate ariile vieţii tale. Iar pentru asta, e necesar să începi cu interiorul. Asta recomandă, cel puţin, prezenţa Lunii în Berbec, în zona sufletului. Cu alte cuvinte, mai întîi e nevoie să ai armonie interioară, căci ea se va reflecta în exterior, în toate rezultatele tale. Intrarea Soarelui în Fecioara este o veste bună pentru ţine, întrucît, în următoarea luna de zile, poţi privi viaţă mai senin, fiind orientat către explorarea de noi posibilităţi.

VĂRSĂTOR: Luna se va află astăzi în Berbec, încă de la primele ore ale dimineţii, dinamizînd segmentul comunicării. Provocarea zilei constă în găsirea unei forme adecvate în care să-ţi transmiţi mesajul, chiar şi cînd întîmpini ostilitate sau dezaprobare la cei din jur. Dacă apar blocaje în comunicare sau ai senzaţia că stagnezi în plan profesional şi relaţional, înseamnă că e momentul să-ţi revizuieşti nişte convingeri şi să renunţi la nişte percepţii vechi. Mai cu seama că, de astăzi, Soarele se va afla în casa a 8-a astrologică, încurajîndu-te să explorezi faţa nevăzută a lucrurilor şi unele frici şi inhibiţii care te opresc să te exprimi deplin.

PEŞTI: Provocările acestei zile vizează segmentul material şi financiar. Dacă ai ajuns la fundul sacului după o vacanţă costisitoare sau ai nevoie, urgent, de resurse materiale pentru a dezvolta un proiect sau pentru a efectua plăti urgenţe, acum e momentul să-ţi pui creativitatea la treaba. Evitînd deciziile pripite şi căutînd soluţii noi, poţi depăşi, cu uşurinţă, acest impas. Dacă doar te victimizezi, nu vei face decît să te afunzi şi mai mult în această situaţie. Pe de altă parte, astăzi Soarele intră în Fecioară, prin urmare începe o lună de conexiuni, colaborări, ajustări relaţionale, expunere şi recunoaştere.

Sursa: www.astrocafe.ro

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1913
Populația:
147 locuitori

Valea Coloniţei este un sat din cadrul comunei Dolinnoe, raionul Criuleni. Localitatea se află la distanța de 40 km de orașul Criuleni și la 15 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 147 de oameni. Satul Valea Coloniţei a fost înființat în anul 1913.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.