03 ianuarie 2013, 12:37 Caleidoscop views 7082
03 ianuarie 2013, 12:37 Caleidoscop views 7082

Foc de artificii ceresc în noaptea de 3 spre 4 ianuarie


Foto: grodnonews.by

În noaptea de 3 spre 4 ianuarie, Terra se va bucura de o ploaie de stele. Ploaia de meteori Quadrantide este una dintre cele mai intense fenomene de acest gen. Cine se uită în partea de nord a cerului, va putea vedea cum de două ori pe minut din cer alunecă meteori strălucitori, care se aprind pentru o clipă şi imediat se sting, relatează ruvr.ru.

Meteorii sunt resturile lăsate în urmă de comete. Ele se deplasează pe orbita lor, iar o dată pe an se intersectează cu orbita Terrei, explică fenomenul astrofizicianul Vladimir Surdin.

„Sursa curenţilor de meteori sunt cometele, care în apropierea Soarelui sublimează, adică trec din stare solidă în stare gazoasă, eliberînd praful prins în gheaţă. Aceste particule, zburînd în atmosfera Pămîntului cu viteza de peste 40 de kilometri pe secundă, intră în atmosfera Pămîntului şi se dezintegrează sub forma exploziilor de meteori. Nicio particulă nu loveşte suprafaţa Pămîntului”.

După o astfel de ploaie, pe suprafaţa Pămîntului se depozitează cîteva tone de material de cometă, care apoi este găsit în gheţurile Antarcticii sub formă de bile mici arse, care oferă informaţii valoroase despre cum au apărut cometele. După cum afirmă Vladimir Surdin, chiar şi exploziile de meteori au valoare ştiinţifică.

„Arzînd în atmosferă, aceste particule îşi demonstrează componenţa chimică. Fotografiind spectrul, aflăm din ce erau compuse aceste particule de praf”.
Cît timp particulele de comete nu au ars încă în atmosferă, ele traversează traseele Staţiei Spaţiale Internaţionale şi ale unor sateliţi. După „bombardarea” cu meteoriţii, pe suprafaţa acestora apar urme minuscule cauzate de lovituri. Însă ele nu creează probleme mari, continuă Vladimir Surdin.

„Încă nu s-a întîmplat ca vreun aparat cosmic să fie serios avariat de aceşti mici meteori. Însă ei strică instalaţiile de iluminare, sticla nu mai este atît de transparentă, iar panourile de energie solară dau mai puţină electricitate. De aceea este mai bine ca staţia să fie protejată de meteori”.

Intensitatea ploii de Quadrantide este diferită de la an la an şi de aceea este greu de spus cît de puternică va fi anul acesta. Cauza constă în faptul că materia cometelor este distribuită inegal pe orbită, iar acolo, unde era nucleul cometei, este fluxul principal al particulelor. Pămîntul se intersectează cu locuri în care aceste particule sunt mai dense sau mai puţin dense. Atunci cînt Terra şi fostul nucleu al cometei se apropie la maxim, cad ploi de meteori foarte puternice.

Aşa a fost în 1966 cu Leonidele, altă ploaie de stele. Atunci au căzut cîte 30 de stele pe secundă. Acel eveniment a intrat în istorie. Ce-i drept, astfel de fenomene sunt extrem de rare.

Meteorii care vor putea fi vazuti in aceste zile sunt resturi ale astreoidului 2003 EH1, care a dat nastere si ploii de stele Geminidele, care are loc in fiecare decembrie.

Cu timpul, ploile de Quadrantide, Leonide, Perseide, Geminide etc. vor slăbi din intensitate. Dar asta nu înseamnă că urmaşii noştri nu vor putea să le admire, căci alte noi comete vor zbura spre Soare şi vor da naştere la ploi de stele.

Cuvinte cheie:

natura

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1791
Populația:
9551 locuitori

Copceac este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Copceac este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 57 km de municipiul Comrat și la 164 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 9551 de oameni. Satul Copceac a fost întemeiat în anul 1791.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.