Astrologii au spus cum va fi anul 2013 pentru Moldova (video)
Şarpele este un simbol complicat – ea este înceată şi nu se grăbeşte, nu iubeşte agitaţia. Din acest considerent nu este recomandabil de luat decizii pripite şi negîndite, deoarece şarpele este un animal deştept.
În total, potrivit prognozelor astrologilor, anul nu va fi simplu şi, în multe, asemănător cu anul care pleacă.
„Din acest motiv, este nevoie de multă răbdare în pentru cel puţin un an. Planetele Pluton şi Uraniu vor ţine tot anul în presiune. Vom spera că vom rezista, deoarece suntem şi noi deştepţi şi vom lua decizii corecte”, a spus pentru NOI.md directorul Centrului de cercetări astrologice „Astrouranius”, Zinaida Vişnevskaia.
Potrivit ei, în mare, pînă în august, anul va fi liniştit şi calm. „August şi septembrie vor fi luni încordate. Dificil va fi sfîrştitul anului – noiembrie, decembrie, iar în această perioadă este de dorit de evitat nunţile şi de început noi relaţii”, a remarcat Vişnevskaia.
Din punct de vedere financiar, prima jumătate de an va fi favorabilă pentru gemenii, balanţa, vărsător. Din iunie – pentru raci, scorpioni şi peşti. Pentru alte semne, situaţia financiară în anul şarpelui va fi mai puţin favorabilă.
În ceea ce ţine de Moldova, Vişnevskaia afirmă că, în anul care vine, vor avea loc reforme importante în domeniu educaţiei, care vor fi negativ primite de societate.
Sunt posibile schimbări de legislaţie şi în domeniu structurilor de forţă.
Sursa: noi.md
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Pur și simplu privești această lume agitată din adâncul Liniștii... din Pacea interioară...
- Boala este o evadare din viața care nu este a ta
- Un uriaș meteorit luminos, observat pe cerul deasupra Portugaliei
- Enigma Mahabalipuramului (+Foto)
- Warangal — enigma vremurilor (+Foto)
- Celulele stem pot fi cultivate în mod natural - Prin post
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1568
- Populația:
- 758 locuitori
Hîrceşti este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Veveriţa, Hîrceşti, Drujba și Leordoaia. Localitatea se află la distanța de 45 km de orașul Ungheni și la 100 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 758 de oameni. Satul Hîrcești a fost menționat documentar în anul 1568.
Comentarii
(0)