Arată noutățile începînd cu...

eye 314 Vizualizări

Horoscopul pentru 30 iunie 2020


BERBEC

E o zi cu totul specială pentru tine, deoarece ai asupra toate calităţile necesare pentru a te remarca şi a culege laurii unei victorii de toată frumuseţea. E bine că ţinteşti spre cele mai înalte vârfuri, căci nu te mulţumeşti cu puţin, de aceea nu baţi deloc în retragere dacă ai contra-candidaţi la fel de buni ca tine sau chiar persoane de elită cu care, altădată, nu ai fi avut curajul să te compari. Azi poţi ieşi primul din orice confruntare de forţe, spre satisfacţia şi mândria ta deplină!

TAUR

Eşti vajnic militant pentru dreptate şi adevăr şi ai fi în stare să lupţi până în pânzele albe ca să obţii ceea ce consideri că ţi se cuvine. Urmezi doar căile cele mai drepte, nu te abaţi de la litera legii, şi ori de câte ori observi pe undeva o greşeală, o amendezi imediat, ca nu cumva să se creeze antecedente negative. Dacă ai descoperit pe undeva o neregulă, trateaz-o cum maximă seriozitate pentru că tu eşti cel mai în măsură să ţină lecţii despre corectitudine. Nu accepta abateri de la lege, nici măcar celor mai dragi, deci fii un arbitru imparţial pentru oricine.

GEMENI

Priveşti viitorul cu puţin dezinteres, ca şi cum ai fi sigur că, orice ai face, lucrurile vor lua oricum o întorsătură în avantajul tău. Abordezi o atitudine optimistă, aproape inconştientă, încât nu vezi niciun fel de obstacol în drumul tău spre scopul pe care ţi l-ai propus, şi eşti convins că, atât timp cât îţi păstrezi tonusul viu şi gândirea pozitivă, numai lucruri bune se pot întâmpla. Nu are rost să te împovărezi de întrebări retorice, de griji inutile şi de temeri absurde, ci să spui cu tărie că totul va fi bine.

RAC

Tu ai rezolvare la orice problemă, pentru că analizezi lucrurile lucid şi cu seriozitate. Ba chiar ai putea avea sfaturi practice şi pentru alţii care-şi bat capul cu tot felul de întrebări, deci oferă-te să le fii alături la nevoie. Mai greu e cu cei orgolioşi care nu ţi-ar recunoaşte pentru nimic în lume că nu ştiu cum să iasă din impas şi ar fi în stare să-ţi refuze sprijinul care le-ar fi de ajutor. Nu încerca să ajuţi pe cineva cu forţa, ci doar dacă îşi va călca pe mândrie să te solicite! Un ajutor e benefic doar atunci când cel care-l primeşte chiar are nevoie de el!

LEU

Dacă cineva îţi cere să păstrezi taina pe care ţi-o împărtăşeşte, trebuie să fii discret şi să-i respecţi intimitatea, exact aşa cum doreşte. Eşti un confident de încredere, nimeni nu ştie să tacă mai bine ca tine, la nevoie. Oricât de mare sau de greu ar fi secretul pe care ţi-l spune între patru ochi, nu pica în ispita de a-l transmite la toată lumea, fiindcă îşi va pierde încrederea în tine. Dacă ai promis că taci şi nu mai spui la nimeni, aşa să faci, pentru că l-ai putea dezamăgi cumplit dacă vei răsufla informaţia spre alţii.

FECIOARĂ

Te afli într-un mediu populat cu foarte multă lume şi acolo unde e aglomeraţie, sunt şi personalităţi foarte diverse cu care trebuie să comunici tolerant şi cu multă răbdare. Fă un efort să te adaptezi tu acestui mediu, nu invers, pentru că nu-i poţi face tu pe ceilalţi să fie de acord cu tine. Majoritatea primează aici, ca atare trebuie să mai renunţi tu la principii sau la pretenţii ca să fii acceptat printre ceilalţi. Eşti doar o rotiţă într-un angrenaj, dar efectul creat prin unirea tuturor e fantastic.

BALANȚĂ

Te întâlneşti cu oameni care, aparent, sunt în toate minţile, dar după ce schimbi câteva vorbe cu ei, îţi dai seama că sunt obsedaţi de lucruri ciudate, că au idei fixe, că au o atitudine bolnavă în faţa unor situaţii pe care tu le tratezi mult mai lejer. Evită astfel de medii, dacă nu vrei să te împovărezi fără rost de griji inutile şi obsesii care nu te reprezintă. Ei te-ar putea influenţa negativ, pentru că ei văd duşmani şi pericole la tot pasul. Tu priveşti lucrurile cu un dram de detaşare, de umor, ca şi cum ar fi ceva uşor de trecut, dar ei au impresia că pică cerul pe ei. Le poţi demonstra că nu e deloc adevărat, deci ridică-le tu lor moralul, dacă poţi!

SCORPION

Priveşte la partenerul tău de suflet ca şi cum ar fi reflexia ta, pentru că cine se asemănă se adună. Sunteţi foarte asemănători din multe puncte de vedere, fie că e vorba de calităţi, fie că e vorba de defecte, ca atare nu judeca la el ceea ce vezi, pentru că ar însemna să te judeci pe tine. Iubirea care v-a adus împreună a fost ingredientul care v-a echilibrat în aşa fel încât acum vă puteţi privi unul pe altul cu toleranţă, cu îngăduinţă, pentru că nici el nu e perfect, cum nici tu nu eşti perfect. Vă iubiţi pentru ceea ce reprezentaţi, cu imperfecţiunile fiecăruia, dar da, vă iubiţi aşa cum sunteţi! Transmite-i celui drag iubirea ca şi cum ţi-ai oferi-o ţie!

SĂGETĂTOR

Nu te bucuri de o prea mare libertate de opinie în mediul în care te afli pentru că cineva încearcă să-şi impună doar propriul punct de vedere. Din respect pentru acesta, vei sta în banca ta şi îţi vei aştepta rândul la replică, dar e posibil să taci cam mult, pentru că celălalt vorbeşte întruna. Caută un moment liber pentru a-ţi expune şi tu părerea, altfel celălalt va interpreta tăcerea ta drept un accept total la ceea ce spune acesta, or nu e deloc aşa. Nu eşti deloc de acord cu ce spune, dar când să spui şi tu?

CAPRICORN

Dacă ai parte de câteva momente de linişte, aceasta e starea ideală pentru a asculta mai profund în conştiinţa ta. E acolo o voce care nu se aude tot timpul din cauza vacarmului cotidian în care trăieşti, dar azi, pentru că se lasă tihna peste toate măcar pentru puţin, ai parte de revelaţia propriei tale voci interioare. Era acolo tot timpul, dar poate nu i-ai acordat suficientă atenţie, poate nu ai auzit-o întotdeauna foarte clar, dar azi e mult prea sonoră şi prea puternică pentru a o mai ignora. Ţine cont de ceea ce-ţi transmite, fie că e vorba de o încurajare de a începe ceva sau de avertismentul de a termina altceva. Apar multe semne care te înseamnă să priveşti spre interior!

VĂRSĂTOR

Este o zi de succes în care toate ar trebui să-ţi meargă strună. Te afli printre oameni cu care ai ceva în comun şi discuţiile cu aceştia merg spre un scop comun de care fiecare va beneficia în parte. Joci şi tu un rol important în acest colectiv, pentru că unii fără alţii nu aţi putea ajunge prea departe. Trebuie să vă recunoaşteţi reciproc unii altora contribuţia, pentru că ar fi păcat să tragă fiecare succesul doar pe turta lui la final, pentru că este un succes la care fiecare a avut un rol de-a lungul timpului.

PEȘTI

Ajungi la capătul unui proiect care îşi arată deja urmările palpabile. Poate efectele sunt şi de natură financiară, dincolo de satisfacţia muncii împlinite, deci cu atât mai mare e bucuria. A fost un efort colectiv, nu ai fi ajuns aici fără contribuţia unui grup mai larg de persoane, iar acum a venit momentul să vă apreciaţi unii altora rolul jucat, să vă arătaţi reciproc recunoştinţa şi să împărţiţi echitabil roadele. E o zi cu iz festiv, pentru că ai ceva minunat de sărbătorit alături de alte persoane care au fost alături de tine în ultima perioadă. Împreună aţi depus eforturi, iar acum, tot împreună, celebraţi cu bucurie victoria!

Cuvinte cheie:

horoscop , astrologie , 2020

Localităţile Moldovei şi diasporei

Schineni

Statut:
Sat
Prima atestare:
1628
Populația:
1509 locuitori

Schineni este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Schineni și Schinenii Noi. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Soroca și la 170 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1509 oameni. Satul Schineni a fost menționat documentar în anul 1628.

Citeşte mai departe