22 august 2018, 14:30 Caleidoscop views 10661
Extraordinarul pavilion al Moldovei la EREN-ul din Moscova (Foto)
22 august 2018, 14:30 Caleidoscop views 10661

Extraordinarul pavilion al Moldovei la EREN-ul din Moscova (Foto)

Doar cîteva date din istoria fondării acestuia. Dar, în schimb, CE ISTORIE. Clădirea pavilionului RSS Moldovenești este reprezentată pe timbre poștale, plicuri, cărți poștale. Apropo. Un fapt interesant: La EREN-ul de pînă la război, nou formata RSS Moldovenească a fost prezentă în anul 1941 anume în legătură cu formarea republicii, la 2 august 1940. Expoziția pavilionului era amplasată în clădirea Frizeriei, care în anul 1954 a devenit Pavilionul "Şelkovodsto" (Producerea mătăsii) (în prezent clădirea 311).

Carte poştală. Pictor V. Şişlovschi, anul 1954

O istorie foarte interesantă, care poate fi renăscută.

RSS Moldovenească. Anul 1941:

Primul proiect al pavilionului № 10, situat vizavi de havuzul "Prietenia popoarelor", a fost realizat către deschiderea EREN-ului în anul 1954. Expoziția RSS Moldovenești a fost elaborată de arhitecții atelierului de lucru al „Metroproiect" F.P. Naumov, V.P. Tukanov și A.A. Zaharov, cu participarea lui E.V. Vasilieva. Construcția pavilionului a fost finalizată în decembrie 1951, iar în decembrie a fost finalizat decorul interiorului pavilionului.

În arhitectura fațadelor clădirii autorii au combinat motivele arhitecturii clasice și naționale ale Moldovei. Fațada principală a pavilionului, îndreptată spre Piața Prieteniei Popoarelor, a fost construită sub forma unui portic cu o logie adîncă pictată în culori vii cu ornamente populare. Coloanele sculptate susțineau friza decorativă, decorată cu zece basoreliefuri, care reprezentau principalele ramuri ale agriculturii moldovenești. Un fronton mare încununa stema republicii, iar în colțurile fațadei se înălțau imensele cornuri ale abundenței din beton alb.

La intrarea în pavilion, pe fundalul unor nișenu foarte adînci erau situate simetric monumentele G. Cotovschi și S. Lazo, executate din beton, fiind vopsite în culoarea bronzului.

Logia de la intrare era pictată în culori vii cu ornamente naționale, dar şi pe grilajele metalice de la ferestre, la portalul de la intrare erau respectate, de asemenea, motivele formelor naționale moldovenești.

Frontul pavilionului era încununat cu un cartoș frumos pictat, cu stema republicii. Sălile pavilionului erau decorate cu fineţe, în spiritul locuinței țărănești moldoveneşti, pereții din stejar sculptaţi ai pavilionului fiind frumoși.

Piaţa sălii centrale, rotunde era de 285 de metri pătrați. Cupola acesteia, care era ornamentată de jur împrejur cu o coroană de bronz cu elemente sculptate turnate, se sprijinea pe coloane împodobite cu marmură artificială, capitelurile cărora erau ornamentate cu viță de vie.

Tavanul era decorat cu șase panouri repetitive, cu o vază decorativă plină cu fructe, struguri, snopi de grîu, tufe de bumbac și tutun, floarea soarelui și porumb.

În centrul sălii se afla standul principal - compoziția sculpturală "Recolta": două fete colhoznice şi un tînăr ţăran din opera lui V.M. Akimuşkina și P.V. Melnikova. Apropo, inițial aici fusese planificată plasarea "cornului abundenţei", decorat cu reliefuri și fructe naturale.

Iar aceasta era sala centrală dedicată viticulturii și pomiculturii. Și abundenței din acei ani! Abundenţa produselor autohtone!

În anul 1963, în timpul discuției deciziei CC PCUS și a Consiliului de miniștri al URSS „Cu privire la reconstrucția lucrărilor EREN-ului URSS" au fost examinate mai multe propuneri privind viitorul Pavilionului „RSS Moldoveneşti". Au fost examinate opțiunile de plasare a materialelor culturii din RSS Ucraina, Belarus și Moldova și ale acelora din industria cărbunelui. Dar propunerea decisivă a constituit-o scrisoarea Comitetului de Stat pentru Standarde, Măsuri și Instrumente de măsură a URSS de la 10 iunie 1963 privind transferarea în pavilionul №10 a expoziţiei „Standardizare și Metrologie" din două săli mici ale pavilionului „Construcţia de maşini" (în prezent „Cosmos").

În cadrul lucrărilor de renovare a clădirii au fost scoase de pe faţada principală elementele de decor național, inclusiv stema Moldovei, cornul abundenţei și basoreliefurile, au fost demontate monumentele lui G. Cotovschi și S. Lazo. Iar în curînd pe friză şi-a ocupat locul noul nume al pavilionului - "Standardele URSS".

Patru ani mai tîrziu, în ajunul celei de-a 50-a aniversări a Revoluției din octombrie, clădirea a fost reconstruită, retrăgîndu-se cu șase metri, a fost construită o nouă fațadă principală, reprezentînd un ecran imens din sticlă. Au dispărut frontonul și coloanele. Au apărut planşeele dintre etaje. În rezultat, suprafața totală a pavilionului a crescut de la 930 de metri pătrați pînă la 2300. Cu toate acestea, în pofida reorganizării serioase a interiorului clădirii, s-au păstrat căpriorii decorativi ai plafonului logiei, plafonul casetat cu lămpile de perete din sala introductivă și decorul sălii cu cupolă. Picturile logiei și ale cuplei au fost, probabil, vopsite cu alb atunci.

În anul 1997, fațada pavilionului a fost din nou schimbată, revenind, în mare parte, la aspectul iniţial, deși acea retragere cu 6 metri din 1967 a fost menţinută. Marele triunghi expresiv al frontonului, cu silueta strălucitoare a stemei, i-a permis clădirii să devină o parte organică a ansamblului Pieţei Prieteniei Popoarelor.

Istoria expozițiilor

Expoziția pavilionului „RSS Moldovenească" îi familiariza pe vizitatori cu istoria luptei poporului moldovenesc pentru independență, cu realizările din agricultură ale republicii, dar şi cele din cultura sa. Sali aparte erau dedicate culturilor de cîmp, viticulturii și pomiculturii, creşterii animalelor. În expoziția „Standardele URSS" şi-au găsit reflectare problemele de evaluare ale calității și siguranței produselor, precum și problemele legate de design. În sălile pavilionului erau demonstrate invenţiile științifice din domeniul metrologiei și cele mai recente echipamente de măsurare. Numeroase standuri și panouri erau dedicate dezvoltării sistemului unificat de documentare a proiectării și a sistemului de stat de standardizare a datelor.

În anul 1977, cînd a fost sărbătorită a 60-a aniversare a puterii sovietice, pavilionul "Standardele URSS" a fost ocupat cîteva luni de expoziția realizărilor RSS Moldoveneşti.

Sursa: moimir.org

Cuvinte cheie:

Moscova , URSS , Moldova

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XX
Populația:
324 locuitori

Secărenii Noi este un sat din cadrul comunei Secăreni, raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 38 km de orașul Hîncești și la 76 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 324 de oameni. Satul Secărenii Noi a fost înființat în secolul XX.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.