23 august 2015, 15:00 Caleidoscop views 8863
Vulcanul ecuadorian Cotopaxi: Emisii de vapori cu un conținut moderat de cenușă
23 august 2015, 15:00 Caleidoscop views 8863

Vulcanul ecuadorian Cotopaxi: Emisii de vapori cu un conținut moderat de cenușă

Activitatea continuă a vulcanului ecuadorian Cotopaxi, cu emisii de vapori cu un conținut moderat de cenușă, a determinat autoritățile să ia măsuri de securitate în perspectiva unei eventuale erupții a acestuia, potrivit EFE.

Vulcanul Cotopaxi a înregistrat sâmbătă 'emisii continue de vapori cu un conținut moderat de cenușă, cu înălțimi variabile de până la 2 kilometri deasupra nivelului craterului', a informat ministerul ecuadorian de resort, în baza rapoartelor Institutului de Geofizică (IG) al Școlii Politehnice Naționale.

Autoritățile au informat că 121 de adăposturi au fost pregătite să primească eventuale persoane afectate de activitatea acestui vulcan. S-au instituit 'zone sigure și căi de evacuare', iar populația din Selva Alegre a participat la exerciții de simulare a modului de acțiune în caz de erupție vulcanică.

Totodată, autoritățile au predat 'kituri vulcan' și măști de protecție împotriva cenușii, au pregătit adăposturi pentru animale și au instalat clinici veterinare.

Pe de altă parte, autoritățile au informat că au pus la dispoziția populației și a operatorilor alternative turistice pentru perioada în care activitățile sunt suspendate în Parcul Național Cotopaxi.

Din cauza vântului, norul de cenușă s-a îndreptat spre nord-vestul și vestul muntelui, iar cenușa a ajuns în localități din provinciile Pichincha (în nordul țării) și Cotopaxi (centru-nord).

Vulcanul Cotopaxi, cu o înălțime de 5.897 metri, se află la circa 45 de kilometri distanță de Quito și este unul dintre cei mai activi vulcani ecuadorieni împreună cu Tungurahua, Reventador și Sangay.

Sursa: www.agerpres.ro

Cuvinte cheie:

vulcan , Ecuador , pericol , natura

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1923
Populația:
45 locuitori

Duduleşti este un sat din cadrul comunei Congazcicul de Sus, UTA Găgăuzia. Localitatea se află la distanța de 12 km de municipiul Comrat și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 45 de oameni. Satul Dudulești a fost întemeiat în anul 1923.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.