Astronomii au descoperit Pandora din “Avatar”
Foto: topnews.ru |
Pînă în prezent, astronomii au reuşit să detecteze planete din afara sistemului nostru solar. Greu, dar au reuşit. Însă descoperirea următoare e cu adevărat remarcabilă: pentru prima dată astronomii au descoperit un satelit natural situat în afara sistemului nostru solar, scrie site-ul io9.com. Situat la 1.800 de ani-lumină depărtare, acest satelit orbitează o exoplanetă de patru ori mai mare decît Jupiter.
Pentru a face descoperirea, David Bennett de la Universitatea din Notre Dame, Indiana (SUA) şi colegii săi au folosit o tehnică care nu este adesea utilizată pentru detectarea exoplanetelor. Se numește microlentilă gravitațională, un fenomen optic în care lumina care provine de la un obiect ceresc îndepărtat devine deformată și mărită de gravitaţia altui obiect din apropiere. Aceasta deformare poate crea un efect de mărire, făcînd obiectele cerești, cum ar fi planetele și galaxiile, mai ușor de găsit. Și acum, ca urmare a acestei tehnici, se pot găsi chiar şi sateliţi.
În 2011, echipa lui Bennett a observat un eveniment microlentilă, în care luminozitatea unei stele a fost amplificată de 70 de ori. O oră mai tîrziu, s-a observat un al doilea eveniment, acesta fiind mult mai mic; astronomii au interpretat acest lucru ca pe o trecere a unui obiect mare prin fața stelei, urmat de altul mai mic. Echipa lui Bennett a găsit două explicații: fie că este vorba de satelitul unei planete, fie este o stea pitică brună, orbitată de o planetă de mărimea lui Neptun. Dar, după efectuarea mai multor calcule, astronomii au trebuit să admită că explicația cea mai plauzibilă este aceea a detectării unei exoplanete însoţită de satelitul ei.
“Dacă Pandora ar exista, noi am putea-o detecta şi-i studia atmosfera în următorul deceniu” a declarat astrofizicianul Lisa Kaltenegger, de la Centrul Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică din Cambridge, Massachusets. Ea a mai spus că “giganţi de gaz în sistemul nostru solar au foarte mulţi sateliţi”.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
- Cu o Luminată și Binecuvântată Sărbătoare a Paștelui, Ortodocșilor!
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1782
- Populația:
- 837 locuitori
Căpreşti este un sat din cadrul comunei Prodăneşti, raionul Floreşti. Localitatea se află la distanța de 28 km de oraşul Floreşti și la 102 km de oraşul Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 837 de oameni. Satul Căprești a fost menționat documentar în anul 1782.
Comentarii
(0)