31 ianuarie 2024, 15:00 Realitatea moldovenească views 1185
Moldova și Canada discută un acord în domeniul securității sociale
31 ianuarie 2024, 15:00 Realitatea moldovenească views 1185

Moldova și Canada discută un acord în domeniul securității sociale

În perioada 29-31 ianuarie 2024, la Chișinău, se desfășoară consultările moldo-canadiene pe marginea oportunității încheierii Acordului în domeniul securității sociale între Republica Moldova și Canada.

Delegația moldovenească este reprezentată de către experți ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, ai Casei Naționale de Asigurări Sociale, ai Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă și ai Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Secretara de stat a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder, a salutat experții din Canada, menționînd importanța dialogului bilateral cu Republica Moldova în domeniul securității sociale, astfel încît cetățenii noștri care desfășoară sau au desfășurat o activitate de muncă pe teritoriul Canadei să poată beneficia de dreptul la pensii și prestații sociale la survenirea unui risc asigurat.

Încheierea Acordului în domeniul securității sociale între Republica Moldova și Canada va avea un impact pozitiv asupra bunăstării beneficiarilor, va motiva cetățenii țării noastre să activeze în sectorul formal și va crea condiții favorabile pentru reîntoarcerea acestora în Republica Moldova.

Menționăm că, pînă în prezent, Republica Moldova a semnat 18 acorduri în domeniul securității socialecu următoarele state: Republica Bulgaria, Republica Portugheză, România, Marele Ducat de Luxemburg, Republica Austria, Republica Estonia, Republica Cehă, Regatul Belgiei, Republica Polonă, Ungaria, Republica Lituania, Republica Federală Germania, Republica Turcia, Republica Belarus, Republica Italiană, Republica Elenă, Regatul Spaniei și Republica Letonia, dintre care 16 sînt în vigoare.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Moldova , Canada , acord , securitate sociala

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1633
Populația:
2175 locuitori

Isacova este un sat şi comună din raionul Orhei. Isacova este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 12 km de oraşul Orhei şi la 57 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2175 de oameni. Satul Isacova a fost menționat documentar în anul 1633.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.