|
Aeroportul ar putea fi gestionat din nou în baza unui contract de concesiune
Aeroportul de la Chișinău ar putea fi gestionat în baza unui nou contract de concesiune ori a unui parteneriat public privat (PPP).
Autoritățile încearcă în prezent să identifice parteneri care să își dorească să investească în acest obiectiv. Mai exact, ar fi vorba de în jur de 200 de milioane de euro, notează Noi.md cu referire la tv8.
Au fost deja purtate discuții cu cîteva companii europene, care s-au arătat interesate să investească în Aeroportul de la Chișinău. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, spune că în cel mult doi ani ar putea fi selectată o companie care să se apuce de lucru. Compania ar urma să construiască un nou terminal, să repare pista de aterizare/decolare și parcare pentru aeronave, dar și să investească în echipamente de securitate și o parcare modernă pentru automobile.
„Sunt cîteva chestii pe care ei le solicită. Să avem un consultant cu reputație internațională pe un astfel de proiect. De la toți am auzit că Banca Mondială cu IFC (Corporația Financiară Internațională) este un consultant potrivit”, a declarat Spînu în ediția din 7 decembrie „Cutia Neagră” de la TV8.
„Al doilea element pe care îl solicită este un tender internațional, cu condiții clare în care toată lumea să aibă acces și să poată participa și gîndesc asta din perspectiva unui consorțiu din cel puțin trei elemente: primul ține de finanțare, cine construiește și cine operează pentru că sînt companii care doar finanțează, altele doar construiesc. Deci tender trebuie pentru PPP cu eventuala concesionare. Exemplele cele mai bune sînt cele de PPP pe care noi le analizăm”, a adăugat Andrei Spînu.
Aeroportul de la Chișinău a revenit în proprietatea statului la sfîrșitul lunii martie 2023, după zece ani în care a fost afacere privată. Asta după ce Curtea de Apel Chișinău a decis pe 23 noiembrie 2022 rezilierea contractului de concesiune a Aeroportului și întoarcerea acestuia în proprietatea statului.
Anterior, conducerea APP a declarat că reprezentanții „Avia Invest” nu și-ar executa obligativitatea stabilită în programul investițional atît pentru etapa întîi cît și pentru etapa a doua. Cei din urmă au venit cu o reacție la scurt timp și au precizat că aceste declarații sînt doar presiuni politice, care urmăresc preluarea printr-un atac de tip raider a companiei.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Pur și simplu privești această lume agitată din adâncul Liniștii... din Pacea interioară...
- Boala este o evadare din viața care nu este a ta
- Un uriaș meteorit luminos, observat pe cerul deasupra Portugaliei
- Enigma Mahabalipuramului (+Foto)
- Warangal — enigma vremurilor (+Foto)
- Celulele stem pot fi cultivate în mod natural - Prin post
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
-
- Populația:
- 19 locuitori
Şestaci este un sat din cadrul comunei Prepeliţa, raionul Sîngerei. Localitatea Șestaci se află la distanța de 15 km de orașul Sîngerei și la 95 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 19 oameni.
Comentarii
(0)