|
Ostalep: „Pe Spînu îl așteaptă șase dosare penale”
Fostul viceprim-ministru, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, iar acum secretar general al Administrației Prezidențiale a Moldovei, Andrei Spinu, poate fi tras la răspundere penală pe șase capete de acuzație, și aproape toate vor avea finalitate.
Această opinie a fost exprimată de politologul, analistul, directorull Institutului de Studii Diplomatice, Politice și Afaceri de Securitate, expertul în securitate, fostulul viceministru de externe Valeriu Ostalep în cadrul emisiunii„Po factam s Iuliei Fedorovoi”, transmite Noi.md.
Prezentatoarea: ”Ce îl așteaptă pe Andrei Spînu? Pe numele lui au fost pornite patru dosare penale, sau trei”.
Valeriu Ostalep: „Îl așteaptă șase dosare penale”.
Prezentatoarea: „Și credeți că măcar unul dintre ele va fi dus pînă la capăt?”.
Valeriu Ostalep: „Cred că aproape toate”.
Anterior s-a aflat că împotriva lui Andrei Spinu au fost deschise cel puțin trei dosare penale. Secretarul general al administrației prezidențiale a spus că a aflat despre anchetă din declarațiile publice ale lui Cavcaliuc și Șor. Potrivit oficialului, acest lucru a fost pus la cale de către foștii angajați ai Serviciului de Informații și Securitate, în special, fostul șef al instituției, Alexandru Esaulenco. Andrei Spînu a declarat că este hărțuit de hoții care au fugit din țară în complicitate cu forțele de ordine ale țării, oamenii care au conlucrat cu regimul lui Plahotniuc.
Sursa:
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1770
- Populația:
- 2603 locuitori
Baimaclia este un sat şi comună din raionul Cantemir. Din componenţa comunei fac parte localităţile Baimaclia, Acui şi Suhat. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Cantemir și la 137 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2603 locuitori. Satul Baimaclia a fost menționat documentar în anul 1770.
Comentarii
(0)