28 octombrie 2022, 15:00 Realitatea moldovenească views 2028
Vladimir Plahotniuc anunță că revine în politica din RM
28 octombrie 2022, 15:00 Realitatea moldovenească views 2028

Vladimir Plahotniuc anunță că revine în politica din RM

La doar două zile după ce SUA a anunțat sancțiuni împotriva fostului președinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, acesta anunță că revine în politică. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru portalul Tribuna, publicat astăzi, 28 octombrie. Avocatul lui Plahotniuc, Lucian Rogac, a confirmat pentru NM autenticitatea interviului.

„Cum am zis și mai devreme, am vrut mai întâi să dau posibilitate noii coaliții ACUM cu PSRM să-și demonstreze „aptitudinile", apoi le-am oferit aceeași posibilitate „harvardiștilor", ca să arate și ei ce pot face în guvernare fără ca să aibă scuză să spună că, ceva ori cineva de pe loc i-a încurcat să se manifeste. Și au avut 3 ani pentru a aduce vremurile bune în țară.

Cât de bine s-au isprăvit – se vede după situația în țară și ăsta este și subiectul, motivul care m-a făcut să iau decizia, pe care o anunț acum: am decis să revin în politica din Moldova. Eu sunt un politician care știe bine să rezolve situațiile de criză și vine timpul meu acum. Iar această decizie de a reveni în politica este, la rândul său, explicația ieșirii mele publice de azi cu acest interviu", a declarat Vladimir Plahotniuc.

Amintim că Vladimir Plahotniuc este vizat în dosarul „frauda bancară". Pe 7 septembrie 2022, Procuratura Anticorupție a anunțat că a demarat procedura de finalizare a urmăririi penale în lipsa fostului lider al PDM. În cadrul acestui episod pentru care s-a solicitat acordul în vederea finalizării urmăririi penale, Vladimir Plahotniuc a fost pus sub acuzare pentru crearea și conducerea unei „organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor".

Potrivit procurorilor, episodul incriminat acestuia are ca referință perioada anilor 2013-2015, atunci când Plahotniuc a primit în conturi, prin intermediul companiilor rezidente fondate de Ilan Șor prin persoane interpuse, mijloace financiare de peste 39 milioane dolari și 3,5 milioane de euro, care aveau ca origine, credite bancare obținute fraudulos de la BC „Unibank" SA, BC „Banca Socială" SA și BC „Banca de Economii" SA.
În cadrul cauzei penale a fost aplicat sechestru pe bunuri a cărui beneficiar efectiv este Vladimir Plahotniuc în valoare de peste un miliard de lei.

Potrivit profilului realizat de RISE Moldova, Vladimir Plahotniuc a ajuns în politica mare în anul 2016, atunci când preia conducerea Partidului Democrat din Moldova. La parlamentarele din februarie 2019 a candidat pe Circumscripția uninominală nr. 17 – Nisporeni, raionul în care a copilărit, unde a câștigat cu un scor covârșitor de peste 70% din voturi.

În iunie 2019, după ce Blocul ACUM și PSRM formează o majoritate parlamentară și investesc Guvernul Sandu, democrații sunt nevoiți să cedeze puterea, iar Plahotniuc pleacă subit din țară. Câteva zile mai târziu, acesta a anunțat pe pagina sa de Facebook că își depune "mandatul de președinte al partidului și [...] am decis să nu mai candidez [...] pentru vreo funcție în partid." Iar la sfârșitul lunii iulie anunță că își depune și mandatul de deputat, "în condițiile preluării totale în captivitate a Republicii Moldova de către Federația Rusă".

În data de 26 octombrie, Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Trezoreriei americane a anunțat sancțiuni față de 21 de persoane și entități cu legături în Republica Moldova. În lista de sancțiuni denumită „Global Magnitsky Act" pentru acte grave de corupție figurează Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor, Sara Șor, Igor Ciaika, Ivan Zavorotnyi, Alexei Troșin, Iurii Gudilin, Olga Grak și Leonid Gonin.

Sursa: newsmaker.md

Cuvinte cheie:

Vlad Plahotniuc , politica

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1436
Populația:
2245 locuitori

Tigheci este un sat şi comună din raionul Leova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cuporani și Tigheci. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Leova și la 100 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2245 de oameni. Satul Tigheci a fost menționat documentar în anul 1436.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.