28 ianuarie 2021, 14:00 Realitatea moldovenească views 2881
Curtea Constituțională a călcat pe aceeași ”greblă lingvistică”
28 ianuarie 2021, 14:00 Realitatea moldovenească views 2881

Curtea Constituțională a călcat pe aceeași ”greblă lingvistică”

Curtea Constituțională (CC) a susținut solicitările deputaților pro-români, care insistă pe anularea legii privind statutul limbii ruse în Moldova, adoptate în decembrie, imediat după alegerile prezidențiale.

CC din Moldova nu pentru prima dată examinează problema limbii, și în opinia experților, reieșind din verdictele precedente, recenta decizie era previzibilă. Totuși, ea a format baza unor noi speculații la această temă delicată și a creat premise pentru o nouă rundă de tensiuni în societate. Guvernul în exercițiu vorbește despre riscurile escaladării și necesitatea apelării la Comisia de la Veneția și partenerii de dezvoltare, pentru a aplana situația.

Socialiștilor li s-a imputat graba cu care a fost adoptată legea, și faptul că ea nu a fost dezbătută detaliat, urmărește scopuri pur electorale și obținerea capitalului politic printre vorbitorii de limbă rusă în cazul organizării alegerilor parlamentare anticipate. Cei din PSRM răspund, că după demontarea regimului oligarhic a fost nevoie să fie rezolvate numeroase probleme importante, apoi s-a declanșat criza pandemică, pe fondalul căreia soluționarea problemelor lingvistice a fost amînată. Dar principalul este faptul că și pe timpul lui Plahotniuc, și pe timpul lui Filip PDM s-a opus categoric acestei legi.

Continuarea articolului citiți pe noi.md.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Curtea Constituțională , limba

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1927
Populația:
589 locuitori

Hitreşti este un sat din cadrul comunei Sărata Veche, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Fălești și la 123 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 589 de oameni. Satul Hitreşti a fost menționat documentar în anul 1927.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.