|
Vinificatorii vor putea testa calitatea producției la UTM (Foto)
Mai multe întreprinderi mici specializate în vinificaţie vor putea testa producţia la laboratoarele Universităţii Tehnice din Moldova (UTM). Colaborarea este stipulată într-un Memorandum semnat recent de Uniunea Micilor Producători de Vinuri și instituţia de învăţămînt.
Potrivit documentului, 26 de întreprinderi, membre ale Uniunii Micilor Producători de Vinuri, vor putea face testările curente ale vinurilor pentru a se asigura de calitatea acestora și pentru a opera intervențiile tehnologice necesare pentru a crește calitatea vinurilor. Analizele vor fi făcute contra unui cost relativ mic, în comparație cu cel de pe piață, dar care va acoperi cheltuielile pentru consumabile și logistică. La efectuarea testelor de laborator vor participa și studenții pentru a-și dezvolta abilitățile practice de utilizare a tehnologiilor performante.
Totodată, Facultatea Tehnologia Alimentelor, Departamentul de Oenologie, vor organiza instruirea membrilor Uniunii în vederea utilizării capacităților de cercetare și analiză pentru facilitarea creșterii calității produselor vinicole, precum și a competitivității acestora pe piețele externe. Memorandumul presupune și instruirea practică a studenților și masteranzilor de la UTM la vinării.
Departamentul de Oenologie din cadrul Universităţii Tehnice poate oferi servicii competente de instruire, dar şi de testare în domeniul vinificaţiei după ce Guvernul R. Moldova, cu suportul Băncii Europene de Investiții, a investit 1,3 milioane de euro pentru modernizarea structurii. Investiţiile s-au făcut în cadrul Programului "Filiera Vinului", iar ca urmare, 12 laboratoare și săli de studiu de la această catedră au fost dotate cu echipamente performante ce permit să crească calitatea instruirii viitorilor vinificatori. De asemenea, a fost creată o secţie de micro vinificaţie, înzestrată cu utilaje europene pentru testarea organoleptică a vinului.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Cu o Luminată și Binecuvântată Sărbătoare a Paștelui, Ortodocșilor!
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1932
- Populația:
- 976 locuitori
Vinogradnoe este o localitate-centru de comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Grigoriopol și la 73 km de Chișinău. Populaţia satului Vinogradnoe alcătuia 976 de oameni în anul 2004. Satul Vinogradnoe a fost înființat în anul 1932.
Comentarii
(0)