|
Subvenții de stat pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi
Angajatorii care vor angaja persoane cu dizabilități şi șomeri din grupurile vulnerabile, vor beneficia de subvenţii din partea statului. Un proiect de lege cu privire la promovarea ocupării forței de muncă a fost votat în Legislativ.
Potrivit proiectului adoptat în primă lectură, agenţii economici care vor angaja personal din categoriile indicate vor putea primi subvenţii în sumă egală cu 30% din mărimea salariului mediu pe economie pentru anul precedent, pe un termen de 6 luni, pentru fiecare angajat. Banii vor fi oferiţi pentru compensarea parţială a salariului şomerului angajat.
Subvenţionarea locurilor de muncă este destinată şomerilor supuşi riscului de excluziune socială, cu scopul facilitării integrării acestora în cîmpul muncii. Noile prevederi se referă la următoarele categorii de șomeri: persoanele în vîrstă de 50 ani şi peste, persoanele eliberate din locurile de detenţie, victimele traficului de fiinţe umane, după reabilitarea psihologică şi socială, persoanele care se luptă cu consumul de substanţe, victimele violenţei în familie și alte categorii vulnerabile.
De asemenea, se vor oferi subvenţii pentru crearea sau adaptarea locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, angajate cu contract individual de muncă, pe un termen nedeterminat. În aceste cazuri se va compensa 50% din costurile necesare creării sau adaptării locului de muncă, suportate de către angajator, iar mărimea subvenţiei nu va depăşi cuantumul a 10 salarii medii lunare pe economie pentru anul precedent pentru fiecare loc de muncă creat sau adaptat.
Proiectul a fost elaborat cu suportul experţilor europeni pe domeniul muncă şi va intra în vigoare după ce va fi adoptat în lectură finală.
În Republica Moldova sunt înregistrați peste 180 mii de oameni cu diferite dizabilități.
Sursa:
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1436
- Populația:
- 1388 locuitori
Jevreni este un sat şi comună din raionul Criuleni. Jevreni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Criuleni și la 57 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1388 de oameni. Satul Jevreni a fost menționat documentar în anul 1436.
Comentarii
(0)