13 iulie 2017, 11:45 Realitatea moldovenească views 3474
Audieri în Parlament privind desfășurarea examenelor de BAC
13 iulie 2017, 11:45 Realitatea moldovenească views 3474

Audieri în Parlament privind desfășurarea examenelor de BAC

Parlamentul Republicii Moldova a decis organizarea de audieri parlamentare a conducerii Ministerului Educației privind desfăşurarea examenelor de bacalaureat. Audierile vor avea loc săptămâna viitoare, Ministerul Educaţiei urmând să pregătească un raport în acest sens.

Propunerea a fost lansată de deputaţii socialişti, care au solicitat informaţii despre încălcările înregistrate la BAC .

"Este un subiect foarte delicat și ar fi bine să nu politizăm și să nu facem show, putem să avem și audiere închisă, ca să putem ieși cu soluții clare. E foarte important: grila de evaluare e deplasată și inadecvată", a menţionat Vlad Batrîncea.

Reprezentanții tuturor fracțiunilor parlamentare au susținut această inițiativă. Modul în care se vor desfășura audierile, fie cu ușile închise, fie deschise, va fi stabilit în ziua când vor fi organizate audierile.

Audierile vor avea loc după ce anterior, ministrul adjunct al Educației, Lilia Pogolșa, a declarat la comisia parlamentară de profil că sesiunea de BAC „nu a fost una obiectivă", menţionând între altele că autorii testelor au fost şi evaluatori, iar în testul de fizică la profil real din acest an a existat un punct care nu a avut fundamentare științifică.

Sursa: www.moldova.org

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1470
Populația:
824 locuitori

Mîrzeşti este un sat şi comună din raionul Orhei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Mîrzeşti și Mîrzaci. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Orhei și la 77 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 824 de oameni. Satul Mîrzești a fost menționat documentar în anul 1470.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.