15 februarie 2017, 11:40 Realitatea moldovenească views 3022
Moldovenii, victime ale escrocilor virtuali
15 februarie 2017, 11:40 Realitatea moldovenească views 3022

Moldovenii, victime ale escrocilor virtuali

Tot mai mulţi moldoveni preferă, în baza publicităţii de pe reţelele de socializare, să-şi comande haine, încălţăminte, produse cosmetice sau telefoane mobile de pe Internet. Numai că, de multe ori, cei care ar trebui să-ţi livreze comanda, te lasă şi fără marfă, şi fără bani. Escrocii, pur şi simplu, îşi pierd urma, iar pătimiţii nu-şi găsesc dreptate nici în instanţe. Cum funcţionează aceste scheme au aflat colegii de la emisiunea "Moldova. Ţară de minune".

O tînără din Chişinău şi-a comandat, acum cîteva luni, de pe Internet o pereche de cizme:

"- Iată, aşa arăta încălţămintea, mi-a plăcut mult. – Şi cât te-a costat? - 650 de lei. Eu i-am pus pe cont deodată toţi banii".

Iana și-a dat seama că aşteaptă degeaba comanda, după ce comerciantul nu-i mai răspundea la telefon. Iată şi metoda prin care infractorul îşi atrăgea clienţii:

"Mi-a dat datele soţului şi anume contul bancar. Aici se vede cecul. După ce i-am virat suma cerută pe cont nu mai răspundea la telefon".

Iar Andrei a mers la poliţie când a constatat că tînărul căruia i-a dat 200 de euro ca să-i aducă un telefon mobil din străinătate nu-i mai răspundea la apeluri:

"– Era un preţ, cel mai avantajos, cu vreo două mii de lei mai puţin. Şi condiţiile erau perfecte, adică el dădea garanţie, livrarea în 10 zile lucrătoare".

Comerciantul este un student din Chişinău. Pe pagina sa de pe o reţea de socializare, Andrei a dat de alte 15 victime, iar lista a prezentat-o anchetatorului. Dosarul a fost însă clasat.

"Cu avocatul, dumnealor au construit o tactică de apărare şi au construit dovezi în care ultimul demonstrează că nu este vinovat. Pe parcursul urmăririi penale nu am cunoscut de restul părţilor vătămate", a explicat Ion Susan, anchetator IP sectorul Botanica, Chişinău .

Printre victimile tânărului este şi Veronica:

"Spunea că nu poate să vorbească sau spunea că iaca este marfa, hai mîine ţi-o aduc, conveneam o oră şi nu mai venea".

În acest caz ancheta s-a încheiat cu un alt rezultat. Dosarul penal a fost deja expediat în judecată, iar anchetatorii ne-au explicat tactica de manipulare folosită de către bănuit.

"Se dădea drept membru al unei companii internaţionale care se ocupă cu comercializarea acestor telefoane, după care prezenta persoanelor foto copii a unor presupuse documente în limba de origine a ţării unde se produc", a precizat Sergiu Gangan, anchetator al IP Râşcani, Chişinău.

Poliţiştii le recomandă moldovenilor să achite marfa doar atunci când este livrată. Cel mai indicat ar fi însă ca produsele să fie comandate de pe site-uri autorizate.

Sursa: publika.md

Cuvinte cheie:

internet , escrocherie , victime

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1430
Populația:
3021 locuitori

Văleni este un sat şi comună din raionul Cahul. Văleni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul Cahul și la 195 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3021 de locuitori. Satul Văleni a fost menționat documentar în anul 1430.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.